Deşi creditele ipotecare noi dau semne de revenire, împrumuturile de refinanţare continuă să fie principala activitate a băncilor, apreciază direc-torul brokerului Kiwi Finance, Anca Bidian (foto).
Mai bine de jumătate din portofoliile brokerilor de credite şl reprezintă refinanţările, spune directorul Kiwi Finance, Anca Bidian. Potrivit acesteia, ponderea a scăzut de la 70% cât era în 2010 pe fondul creşterii intermedierii de credite ipotecare noi (20% în portofoliu faţă de 6% la finele anului trecut). De altfel, şi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor spunea recent că refinanţările reprezintă principala activitate a instituţiilor de credit însă ponderea lor va scădea o dată cu ieşirea din criză. Oficialul ARB apreciază că refinanţările reprezintă doar o perioadă de încălzire pentru bănci. „Cu toţii încercăm să vânăm clienţii altor bănci. Sper ca această perioadă de încălzire, normală, să se termine cât mai repede şi să putem avea şi cereri suficient de bune şi de interesante din partea clienţilor şi nu numai să facem refinanţare”, a spus Gheţea, la un seminar de specialitate.
Cine mizează pe refinanţare
Cererile de refinanţare vin cu precădere din partea celor care au avut un comportament de creditare relativ haotic în 2006-2008, susţine reprezentatul Kiwi Finance. „În perioada 2006-2008, veniturile creşteau în zona bugetară şi cu 70% pe an, dar au fost creşteri substanţiale şi în cea privată. În aceste condiţii, cum creştea puţin salariul, oamenii îşi mai luau un credit, iar mai creştea puţin salariul, îşi mai luau trei carduri de credit şi tot aşa… Nu s-a ţinut cont de portofoliul de datorii. Acum vorbim de o optimizare a tuturor datoriilor pe care le are o persoană. În unele cazuri de refinanţare se ajunge la reducerea ratei la jumătate”, a precizat Anca Bidian. Şeful Kiwi Finance a menţionat că, deşi dobânzile la creditele ipotecare ajungeau şi la 10-12% în perioada 2007-2008, acestea nu au reprezentat un impediment pentru cei care au dorit să ia credite. „Nu se uita nimeni atunci cât e dobânda, decizia de cumpărare era dată de suma eligibilă, de cât pot să iau, nu de cost. Peste 80% din cei care îşi refi-nanţează creditele au mai mult de două expuneri”, a spus Anca Bidian.
Spaţiu mic pentru credite noi
„Aproximativ 60% din creditele pe care le-am acordat în 2010 reprezintă împrumuturi de refinanţare şi vom continua această politică şi în 2011. Este greu pentru populaţie să mai poată lua credite din moment ce gradul de îndatorare este deja la limita de sus impusă de normele bancare”, apreciază şi preşedintele UniCredit Ţiriac, Răsvan Radu. Deşi majoritatea creditelor contractate de români sunt împrumuturi de consum de valoare mică, apare şi aici o problemă: durata medie de viaţă a acestor împrumuturi este în România mult mai ridicată decât în alte ţări, motiv pentru care clienţii duc în spate această „povară” atunci când se adresează băncilor pentru un nou credit.„În mod normal durata de viaţă a unui credit de consum este între 1 şi 3 ani. În România însă media se situează între 5 şi 10 ani, tocmai datorită limitărilor privind gradul de îndatorare”, explică Răsvan Radu.
Vedetă şi în 2011
Bidian susţine că tot refinanţările vor domina piaţa până la sfârşitul anului, pentru că sunt mulţi clienţi. ”Singurii captivi sunt clienţii care au accesat un credit ipotecar în 2008, iar apoi le-a scăzut valoarea garanţiei. Din acest segment avem clienţi care au optat să vină cu încă o garanţie, dar şi clienţi care din surse proprii şi-au achitat o parte substanţială din credit doar ca să îl poată refinanţa. Pe măsură ce economia se stabilizează, piaţa imobiliară va începe să crească. Cred că un procent sustenabil de creştere poate fi în plaja de 15-20% pe an compozit din rata inflaţiei, rata de accesibilitate şi creşterea cererii solvabile. Astfel, o dată cu creşterea preţurilor, pe piaţa imobiliară vor începe să vină spre refinanţări şi clienţii care au contractat un credit în 2007 şi 2008, pentru că le cresc garanţiile”, a declarat Anca Bidian pentru NewsIn.