27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăAstazi se deschid ofertele financiare pentru CEC

Astazi se deschid ofertele financiare pentru CEC

CEC se afla in penultima etapa a procesului de privatizare, prin care statul va vinde un pachet de 69% din titlurile bancii. Finalistii vor fi stabiliti marti, 25 iulie, dupa deschiderea ofertelor financiare.
Consortiul austriac Raiffeisen Zentralbank – Raiffeisen International, banca ungara OTP si Natio–nal Bank of Greece au depus, la inceputul saptamanii trecute, oferte angajante pentru preluarea actiunilor CEC scoase la vanzare de stat. In ultima etapa a ofertelor financiare angajante imbunatatite, investitorii vor avea posibilitatea sa depuna oferte prin care maximizeaza pretul de vanzare. Primele doua oferte se califica automat in etapa finala, dar ar putea exista si trei competitori daca investitorul de pe pozitia a treia are un punctaj de 10% sau mai putin sub prima oferta.
Statul vinde 69,9% din actiuni, pachet in care este inclusa si cota de 9,9% care, potrivit legii, revine Fondului Proprietatea, a carei contravaloare va fi transferata Fondului dupa vanzare. Un pachet de 5% din actiuni va fi vandut salariatilor CEC si pensionarilor cu ultimul loc de munca la institutia de credit. Actiunile ramase in portofoliul statului dupa finalizarea privatizarii vor fi vandute, partial sau in intregime, prin oferta publica pe piata interna si/sau externa de capital, inclusiv catre actionarii existenti.
Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) a realizat in primele sase luni un profit net de 17,6 mi-lioane lei (4,88 milioane euro), in timp ce activele bancii au depasit 6 miliarde lei, cu 15,4% mai mult fata de nivelul inregistrat la sfarsitul lunii iunie 2005. Creditele acordate clientilor nebancari au ajuns la un volum de circa 2,5 ori mai mare comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut si se cifreaza in sold la 2,6 miliarde lei (peste 700 milioane euro). Resursele CEC atrase de la clienti totalizeaza 5,3 miliarde lei, in crestere cu 19% fata de semestrul I 2005. Rentabilitatea activelor se plaseaza la un nivel de numai 0,58%, in timp ce rata rentabilitatii capitalurilor este de 5,81%.

Cele mai citite

Tarifele la gaze și energie tot nu au scăzut. Dimpotrivă, se impun tot felul de taxe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, promitea o scăderea considerabilă a facturilor la gaze și energie electrică de la 1 aprilie, lucru care de altfel nu...

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo SpA intenţionează să preia First Bank SA, conform unui comunicat al autorităţii de concurenţă. Potrivit instituţiei,...

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă