4.1 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAngajații Filarmonicii Arad, în grevă generală

Angajații Filarmonicii Arad, în grevă generală

Aproximativ 50 de artiști din cei 70 ai Filarmonicii de Stat Arad au intrat, luni, în grevă generală, relatează Mediafax. Oamenii sunt nemulțumiți că nu s-a mai încheiat un contract de muncă la nivel de instituție în ultimii trei ani și că directorul Alin Văcean îi jignește și îi șantajează.

Liderul Sindicatului artiștilor interpreți din cadrul Filarmonicii Arad, Mihai Dogaru, a declarat, luni, că de trei ani nu există un contract de muncă la nivel de instituție, deși în ultimele luni s-au purtat negocieri cu managementul.

"S-au început negocierile în luna iunie, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat având în vedere o sumedenie de prevederi sau cerințe ale conducerii instituției, care oamenilor li s-au părut deplasate. Sunt lucruri care nu există nicăieri în țară, decât la noi. S-a inventat studiul individual în grup, în niște spații improprii. Există amenințări, șantaje și jigniri pe care oamenii nu le mai suportă și nu mai acceptă", a declarat Dogaru.

Conform sursei citate, "există și alte probleme care țin de organizare", principala fiind legată de blocarea posturilor.

"Noi nu mai putem susține niciun concert fără să aducem colaboratori, orchestra este decimată și mult sub nivelul minim de funcționare. Tot timpul s-au scuzat că sunt posturile blocate, când nu au fost blocate au spus că nu sunt bani, că ministerele Culturii și Finanțelor sunt de vină, deși suntem în subordinea Consiliului Local", a afirmat Dogaru.

Liderul sindical a spus că a cerut în repetate rânduri autorităților locale să realizeze un audit, prin care să se verifice toate aspectele legate de funcționarea Filarmonicii, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

"Nu există nicio atitudine, nu avem niciun semn de la autorități", a adăugat liderul sindical.

Greva anunțată este pe termen nelimitat, iar între timp sindicaliștii vor purta noi negocieri cu managementul instituției.

Directorul Filarmonicii, Alin Văcean, nu a putut fi contactat, până la ora transmiterii acestei ştiri, pentru a oferi un punct de vedere.

Viceprimarul Bognar Levente a declarat, însă, că a primit o scrisoare cu nemulțumiri de la angajați, iar informațiile urmează să fie verificate.

"Pe de altă parte, procesul de negociere a contractului colectiv de muncă este între angajator și sindicat. Acolo noi nu suntem parte. Legat de numărul mic de angajați, este o problemă generală în țară, din cauza interdicțiilor impuse la angajări. Cu toate că subvenționăm activitatea Filarmonicii cu bani din bugetul local, nu putem face angajări, ceea ce are impact negativ asupra instituției", a susținut viceprimarul, care a precizat că 96% din bugetul Filarmonicii "este contribuția arădenilor", iar numai patru procente reprezintă încasările instituției.

La începutul lunii octombrie, sindicaliștii din Filarmonica Arad anunțau că au contestat în instanță o decizie a managerului instituției, care le impunea angajaților să efectueze studiul individual "în grup".

Liderul sindical spunea că mai mulți instrumentiști sunt forțați să lucreze în aceeași încăpere, din cauza lipsei spațiilor, deși până de curând ei puteau studia acasă sau în orice alt loc, conform regulamentului interior.

El spunea că unii angajați au ajuns să studieze în holurile sau garderobele din clădire, pentru a fi prezenți la serviciu conform deciziei managerului, dar și în aceste condiții sunetele scoase de instrumentele și partiturile diferite îi deranjează pe artiști.

"Una dintre explicațiile pe care ne-a dat-o directorul a fost aceea că vrea să protejeze populația Aradului de poluare fonică, pentru că dacă lucrează fiecare la casa lui ar deranja vecinii. Este o explicație fără sens pentru un manager de instituție de cultură", declara liderul sindical.

Cele mai citite

Horoscop 11 decembrie 2024. Energie pozitivă și schimbări importante pentru toate zodiile

Horoscop 11 decembrie 2024. Vezi ce ți-au pregătit astrele pentru această zi de miercuri. Horoscop 11 decembrie 2024 Berbec: Creativitatea ta intră într-o nouă fază, experimentând...

Noul cod rutier din Italia prevede amenzi de până la 1.000 euro pentru șoferii prinși cu telefonul în mână

De sâmbătă, 14 decembrie, Italia va implementa un nou cod rutier care introduce pedepse mult mai severe pentru șoferii care conduc sub influența alcoolului,...

Titlurile de stat Fidelis de iarnă, subscrieri de 130 milioane în prima zi

Programul Fidelis de iarnă, lansat de Ministerul Finanțelor pe 9 decembrie și activ până pe 18 decembrie 2024, a înregistrat în prima zi subscrieri...
Ultima oră
Pe aceeași temă