9.6 C
București
joi, 16 mai 2024

Adio clauze abuzive!

Executivul a aprobat, până la urmă, intrarea în vigoare a celor două articole care modifică Legea clauzelor abuzive. De la 1 octombrie, orice clauză demonstrată ca fiind abuzivă va trebui denunţată din toate contractele care o cuprind.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia ConsumatorILOR va încerca să transforme procesele pe rol privind clauzele abuzive practicate de prestatorii de servicii în acţiuni în interes colectiv, prevăzute de lege de la 1 octombrie, a declarat preşedintele ANPC, Bogdan Nica, precizând că instituţia este în proces cu toate băncile, mai puţin una.

“Mi se pare de bun-simţ, în temeiul legii, să notific instanţele, printr-o procedură pe care nu o discut eu acum, s-au invocat mai mulţi termeni juridici, să se înţeleagă juriştii, în mod cert ai mei sigur au înţeles şi vor folosi terminologia care trebuie, pentru că altfel nu câştigam de cinci ori mai multe procese decât am pierdut. Vom încerca să convingem instanţa că nu numai pentru persoanele pentru care am intervenit în justiţie trebuie făcută dreptatea, ci pentru toţi cei care au clauza în contract la profesionistul respectiv”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Bogdan Nica, la finalul conferinţei Mediafax Talks about Competition.

El a explicat că aceste procese pe rol pot avea efecte erga omnes, în sensul că se vor aplica pentru toţi consumatorii care sunt clienţi ai profesionistului respectiv, adică ai unui furnizor de servicii, nu pentru toţi furnizorii de servicii.

La mica înţelegere

“Eu iau act că azi legea spune aşa: că judecătorul va obliga profesionistul, în condiţiile în care se constată clauze abuzive, să le elimine din toate contractele de adeziune de acest tip. Lucrul ăsta magistratul poate să-l facă din proprie iniţiativă, judecând în temeiul Legii 193/2000 modificată, dar eu consider că şi noi, care avem acest atribut de lege, trebuie în motivarea noastră să nu susţinem cauza lui Popescu Ion, ci să susţinem cauza tuturor beneficiarilor contractelor de adeziune”, a explicat Nica. El a arătat că, mai întâi, ANPC va avea întâlniri şi va notifica toţi profesioniştii acolo unde au fost plângeri sau au existat controale tematice unde s-au constatat clauze abuzive pentru ca acestea să fie eliminate. Nica a dat exemplu operatorilor de cablu, care au eliminat anul trecut o clauză privind renunţarea la contract, precum şi alte discuţii cu operatorii de utilităţi , unde “foarte multe clauze s-au eliminat”.

O singură bancă fără păcat

Întrebat cu câte bănci este ANPC în procese pe clauze abuzive, Nica a afirmat: “Mai simplu este să vă spun cu câte bănci nu mai suntem în proces. Este una singură. Una care a renunţat la acţiuni şi a solicitat consiliere în temeiul HG 700. Cu una. O bancă la nivel de ţară, nu am doar eu la nivel de ţară, au şi inspectoratele judeţene, regionale. O singură bancă dintre cele care erau mult hulite, care este în reorganizare, nu o să-i dau numele, şi a cerut consiliere cu o echipă de profesionişti ca să-şi remedieze toate aspectele”.Preşedintele ANPC a menţionat că, atunci când instituţia notifică o firmă să vină la discuţii, aceasta se prezintă imediat cu avocaţii şi de obicei se ajunge la o înţelegere pentru a ca nu se adresa instanţei.”E greu când ai introdus o clauză abuzivă să demonstrezi că nu e abuzivă. E mult mai simplu să motivezi că e abuzivă”, a spus Nica. ANPC nu duce lipsă de cazuistică în problema clauzelor abuzive. Potrivit lui Nica, în perioda 2008-2013, ANPC a avut 750 de procese cu diverşi profesionişti, în temeiul Legii 193/2000, încheiate cu decizii definitive, din care a câştigat peste 571 de procese.Multe dintre aceste procese au pornit ca urmare a reclamaţiilor împotriva băncilor. ANPC a fost în situaţia de a se judeca cu băncile în toată ţara pe aceleaşi speţe, în cele mai multe cazuri cu succes, în altele având decizii nefavorabile. Pe aceeaşi lege s-au bazat şi alte mii de procese individuale (şi câteva de grup) pornite de clienţii băncilor. Aceştia au avut câştig de cauză într-un procent ridicat.

Cum merge procedura

După mai multe amânări şi la mai bine de şase ani de la momentul aderării la Uniunea Europeană, statul român pune în vigoare două noi articole la Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, implementare a Directivei 93/13/CCE.Potrivit celor două articole (12 şi 13), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sau asociaţiile pentru protecţia consumatorilor pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune ce conţin clauze abuzive. Instanţa poate să dispună încetarea folosirii acestor clauze, precum şi modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. De efectele unei decizii favorabile ale instanţei ar urma să beneficieze toţi consumatorii afectaţi de practicile abuzive, fără ca aceştia să trebuiască să iniţieze acţiuni separate.Legiuitorul român introduce astfel în legislaţie prevederile articolului 7 din Directiva numită mai sus, care spune că statele membre trebuie să aibă mijloace adecvate şi eficace pentru a preveni utilizarea în contiNuare a clauzelor abuzive.

Procedura începe în felul următor: fie un consumator (sau mai mulţi) sesizează ANPC că într-un contract există o clauză abuzivă (sau mai multe), fie ANPC se sesizează din oficiu. ANPC controlează profesionistul în cauză şi consemnează faptele constatate într-un proces-verbal. În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, ANPC sesizează tribunalul de la sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive – se arată în lege. Apoi, „instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale”, potrivit art. 13, şi aplică şi o amendă. Hotărârea instanţei este supusă numai apelului. Până acum, litigiile prin ANPC se derulau la judecătorie şi tribunal. O hotărâre nefavorabilă nu îngrădeşte dreptul consumatorului de a se adresa instanţei. Şi asociaţiile de consumatori, care au peste 3.000 de membri şi filiale în 12 judeţe, pot introduce astfel de acţiuni. Acestea nu au dreptul de control, însă efectele unui proces încheiat cu succes ar trebui să fie identice.

ANPC nu duce lipsă de cazuistică în problema clauzelor abuzive. Potrivit datelor furnizate economica.net , în perioda 2008 – 2013, ANPC a avut 750 de procese cu diverşi profesionişti, în temeiul Legii 193/2000, încheiate cu decizii definitive. A câştigat 573 de procese, o rată de succes de 76,4%. Multe dintre aceste procese au pornit ca urmare a reclamaţiilor împotriva băncilor. ANPC a fost în situaţia de a se judeca cu băncile în toată ţara pe aceleaşi speţe, în cele mai multe cazuri cu succes, în altele având decizii nefavorabile. Pe aceeaşi lege s-au bazat şi alte mii de procese individuale (şi câteva de grup) pornite de clienţii băncilor. Aceştia au avut câştig de cauză într-un procent ridicat – peste 90%, potrivit unor estimări.

Cele mai citite

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă