19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalVIDEO. Parlamentul britanic a intrat la apă

VIDEO. Parlamentul britanic a intrat la apă

Deputaţii erau în plină dezbatere pe tema politicii fiscale, când apa a început să curgă în cascadă în zona presei de deasupra scaunelor parlamentarilor, obligându-l pe speaker-ul adjunct, Lindsay Hoyle, să suspende şedinţa.

Vorbind peste zgomotul provocat de apa care curgea, parlamentarul Justin Madders a spus: ‘Sper să-mi pot termina discursul înainte ca apa să se oprească. Cred că este probabil un fel de simbol, despre cum mulţi oameni văd cât de distrus este parlamentul’.

Dacă şedinţa Camerei Comunelor s-a încheiat cu peste două ore mai devreme, Camera Lorzilor a continuat să dezbată cu privire la Brexit într-o parte separată a clădirii.

Palatul Westminster – datând parţial din 1097 – se degradează tot mai mult de decenii, necesitând reparaţii frecvente şi modernizări. O mare parte din învelişul de calcar care se fărâmiţează este acoperit de schele.

Deşi există planuri pentru un program de restaurare de mai multe miliarde de lire, care ar putea necesita relocarea temporară a parlamentului într-o altă clădire, procesul a fost întârziat, mulţi parlamentari refuzând să renunţe la locul tradiţional de şedinţe.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă