19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalVictorie românească pe Croazetă: Mungiu a primit premiul pentru cel mai bun...

Victorie românească pe Croazetă: Mungiu a primit premiul pentru cel mai bun scenariu, iar actritele din film, premii de interpretare

Cristian Mungiu a obţinut Premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes pentru scenariul peliculei “După dealuri”, informează site-ul festivalului. Regizorul a ţinut să le amintească celor prezenţi la festivitatea de premiere că filmul său a pornit de la o tragedie reală şi că nici un film de pe lume nu poate repara nedreptăţile şi suferinţele oamenilor adevăraţi. “Îmi pare bine să mă aflu din nou aici. Nu ştiu când voi mai avea ocazia, de aceea ţin să vă mulţumesc. Aş vrea însă să nu uităm un lucru important: că povestea e inspirată de întâmplări reale şi că există oameni care au suferit cu adevărat. Şi că un film nu poate şterge ce s-a întâmplat în trecut”, a spus regizorul român pe scena de la Cannes.

 

Cristian Mungiu a realizat pelicula “După dealuri” pornind de la cazul Irinei Cornici, tânăra care a murit în urma unui ritual de exorcizare la mânăstirea Tanacu din judeţul Vaslui. Scenariul peliculei are la bază romanele documentare ”Spovedanie la Tanacu” şi ”Cartea judecătorilor”, scrise de fosta jurnalistă BBC, Tatiana Niculescu Bran.

In plus, cele două actriţe din rolurile principale, Cristina Flutur si Cosmina Stratan, ambele debutante in cinema, au primit  premiul de interpretare feminina. Nu este prima dată când mai multe actriţe din acelaşi film împart acelaşi premiu la Cannes. Acest lucru s-a mai întâmplat în 2006 când toate cele şase actriţe din filmul lui Pedro Almodovar, ”Volver”, au primit premiul de interpretare feminina.

 

O victorie partial românească o reprezintă şi premiul criticii, FIPRESCI, care anul acesta i-a fost acordat filmului ”In the Fog”, al ucraineanului Serghei Loznitsa, în care director de imagine a fost Oleg Mutu, iar unul dintre actorii din rolurile principale nimeni altul decât Vlad Ivanov, cel care se bucura acum câţiva ani la Cannes împreuna cu Cristian Mungiu pentru Palme d’Or-ul primit de ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile.”

Mult râvnitul trofeu Palme d’Or i-a revenit apreciatului regizor austriac  Michael Haneke pentru pelicula ”Amour”. Marele premiu i s-a acordat lui Matteo Garonne pentru filmul ”Reality”. Premiul pentru scenografie i-a revenit lui  Carlos Reygadas pentru ”Post Tenebras Lux”. Preferatul juriului a fost filmul lui Ken Loach, ”The Angels’ Share”. Mads Mikelsen a luat distinctia de cea mai buna interpretare masculină pentru excelenta sa prestatie din filmul ”La Chasse” de Thomas Vinterberg.  Trofeul Palme d’Or pentru scurt metraj  a revenit filmului turcesc ”Sessiz-Be Deng! de L. Rezan Esilbas, iar premiul de debut Caméra d’Or regizorului Benh Zeitlin pentru ”Beast of the Southern Wild”.

 

Cele mai citite

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR retrocedate în mod...

Rusia oferă la export avionul Su-35, drept rival pentru modelul american F-35. Țările NATO, inclusiv România, cumpără F-35

Exact în momentul în care țările NATO cresc cererile de a cumpăra avioane de luptă F-35, produse de SUA, Rusia anunță că își menține...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă