21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalUrsula von der Leyden: "Brexitul nu e sfârșitul, ci începutul viitoarei relații...

Ursula von der Leyden: “Brexitul nu e sfârșitul, ci începutul viitoarei relații cu Marea Britanie

“Suntem încă într-un proces dificil. Nu încetez să spun ‘Brexit-ul pe care noi nu l-am dorit niciodată’. Dar vom respecta decizia luată de prietenii noştri britanici, de Regatul Unit”, a adăugat ea referindu-se la divorţul de UE, programat pentru 31 octombrie.

Pe de altă parte, noua şefă a executivului comunitar a precizat că Uniunea Europeană a încheiat pregătirile pentru scenariul unui “no deal”, deşi a precizat că acesta nu ar fi unul benefic nici pentru blocul comunitar, nici pentru Marea Britanie.

În acelaşi timp, cu prilejul prezentării noului său executiv, Ursula von der Leyen a declarat că îi va cere actualului negociator şef pentru Brexit al UE Michel Barnier să-şi continue acest rol, scriu cei de la Agerpres citând Reuters.

Cele mai citite

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget, ceea ce duce la o neacoperire...

Ciucă știe calitățile pe care le așteaptă românii de la viitorul președinte

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, apare într-un clip video în care anunță ce calități ar trebui să aibă un candidat la funcția...

Cristos a înviat! Cîrstoiu, nu!

IlustrațieȘ Marian Avramescu Cristos a înviat! Despre Cîrstoiu, acum puțin timp, candidatul comun pentru funcția de primar general al Capitalei din partea coaliției formate...
Ultima oră
Pe aceeași temă