6.4 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăInternaționalUrșii koala sunt pe cale de dispariție în Australia

Urșii koala sunt pe cale de dispariție în Australia

Urșii koala se află ”într-un declin rapid” în Australia. Se înregistrează o scădere de 30%, într-o perioadă de trei ani, transmite DPA.

Fundaţia australiană pentru koala (AKF) a precizat că fiecare regiune din Australia s-a confruntat cu un declin al populaţiei acestei specii, cel mai afectat fiind statul New South Wales, unde numărul exemplarelor s-a redus cu 41%.

În prezent, koala este o specie extinsă în 47 dintre cele 128 de electorate federale şi doar un singur electorat numără peste 5.000 de animale, a precizat fundaţia.

În unele dintre regiuni, populaţia rămasă este estimată la doar cinci până la zece exemplare de koala, a mai precizat AKF.

Potrivit estimărilor fundaţiei, au mai rămas între 32.065 şi 57.920 de exemplare de koala, în scădere de la un efectiv cuprins între 45.745 şi 82.170 în 2018.

Incendiile de vegetaţie din 2019 şi 2020 au contribuit la declinul populaţiei de koala, a spus preşedinta AKF, Deborah Tabart.

”Cu toate acestea, în mod clar nu este singurul motiv pentru care populaţia de koala se află în declin. Am asistat la o scădere drastică a populaţiei din interiorul continentului din cauza secetei, valurilor de caniculă şi lipsei apei pe care koala să o poată consuma. Am văzut zone în care peisajul arată ca pe Lună – copaci uscaţi şi pe cale să se usuce peste tot”, a mai spus ea.

Aceasta a mai precizat că defrişarea terenurilor pentru agricultură, construirea de locuinţe şi activităţile miniere, au fost ”letale” pentru populaţia de koala.

”Ştim că strămutarea lor nu funcţionează şi că exemplarele de koala mutate mor. Sunt necesare măsuri urgente pentru sistarea defrişărilor în habitatul primar al koala dacă vrem să salvăm iubitul nostru animal naţional de la dispariţie”, a mai spus ea, scrie Agerpres.

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Acciza la carburanți crește din ianuarie 2025: prețul benzinei și motorinei va urca cu până la 17 bani/litru

Proiectul prevede prelungirea ajutorului de stat de 20 de bani pe litru pentru motorina achiziționată, până la 30 iulie 2025 De la 1 ianuarie 2025,...

Construcția noului stadion Dinamo amânată. CNI anunță noul termen pentru evaluarea licitației

Proiectul mult așteptat al noii arene Dinamo întâmpină noi întârzieri, după ce Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat decalarea termenului pentru evaluarea financiară...

Bursa de Valori București explorează înființarea unei burse la Chișinău, alături de statul moldovenesc

Acest demers ar putea marca un moment crucial pentru integrarea economică regională și pentru atragerea de investiții în Republica Moldova Bursa de Valori București (BVB)...
Ultima oră
Pe aceeași temă