14.4 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăInternaționalUn paradis al turiștilor se închide fix înainte de deschiderea sezonului

Un paradis al turiștilor se închide fix înainte de deschiderea sezonului

Insula Boracay, situată la 310 kilometri sud de Manila, va fi închisă pentru turişti timp de şase luni începând cu data de 26 aprilie, a precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Harry Roque.

În această perioadă, vor fi puse la dispoziţie fonduri de urgenţă pentru a veni în sprijinul companiilor şi angajaţilor car vor fi afectaţi de închiderea temporară, potrivit secretarului executiv adjunct Menardo Guevarra.

Departamentele din domeniul muncii şi asistenţei sociale vor oferi sprijin suplimentar angajaţilor care şi-ar putea pierde locurile de muncă din cauza închiderii insulei, a adăugat Guevarra.

Boracay este apreciată atât de turiştii străini cât şi de cei locali pentru plajele sale cu nisip alb. Insula a fost votată cea mai frumoasă din lume anul trecut într-un sondaj publicat de revista Conde Nast Traveller şi s-a dezvoltat rapid în ultimul deceniu.

În luna februarie, Duterte a spus că plaja din insulă s-a transformat într-o ”fosă septică”, avertizând că va închide permanent Boracay dacă nu va fi curăţată.

Duterte a spus că Boracay s-ar putea transforma într-o catastrofă de mediu, fapt ce ar îndepărta milioanele de turişti străini şi locali care vizitează insula în fiecare an.

Cele mai citite

Băncile reduc dobânzile la depozite, dar creditele devin mai costisitoare

Băncile din România au început să transfere scăderea ratei dobânzii cheie în dobânzile oferite clienților pentru depozitele la termen, în timp ce costurile creditelor...

Regiunea de Nord-Est a României, din ce în ce mai vulnerabilă la fenomene meteorologice extreme

Un nou raport intitulat Starea Climei în România, realizat de InfoClima, atrage atenția asupra riscurilor crescute la care este expusă regiunea de Nord-Est a...

Peste 200 de produse de parfumerie, îmbrăcăminte, încălțăminte și de marochinărie contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit peste 200 de produse de parfumerie, îmbrăcăminte, încălțăminte și articole de marochinărie, care sunt suspectate a fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă