21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalTurneul Papei Francisc din Canada se îndreaptă spre Quebec

Turneul Papei Francisc din Canada se îndreaptă spre Quebec

Turneul Papei Francisc din Canada se îndreaptă către capitala Quebec, acolo unde va avea o întâlnire diferită față de restul călătoriei.

Papa Francisc a plecat miercuri (27 iulie) din Edmonton, Alberta, în orașul Québec, pentru a se întâlni cu conducerea politică a Canadei, o pauză mai ales politică față de scopul principal al călătoriei sale – acela de a cere scuze pentru rolul Bisericii în conducerea școlilor indigene.

Prima sa oprire în Quebec va fi la Citadelle de Quebec, cea mai mare fortăreață britanică construită în America de Nord.

Cetatea, care se află pe malul râului St Lawrence, este un sit istoric și una dintre reședințele oficiale ale guvernatorului general al Canadei, Mary Simon, care este reprezentantul Reginei Elisabeta, șeful statului, potrivit Reuters.

Turneul Papei Francisc din Canada se îndreaptă către provincia și capitala Quebec, unde va întâlni și clerici catolici

Acolo Francisc îl va întâlni pe Simon, care este primul indigen care a servit ca guvernator general. El va avea apoi o întâlnire oficială cu premierul Justin Trudeau, care a făcut din reconcilierea cu popoarele indigene din Canada una dintre prioritățile sale politice.

Joi, Francisc va vizita Sanctuarul Sainte-Anne-de-Beaupre, cel mai vechi loc de pelerinaj catolic din America de Nord, și se va întâlni cu arhiepiscopul de Québec, provincia canadiană în mare parte vorbitoare de limbă franceză, în Catedrala Notre-Dame de Quebec.

Papa Francisc le-a cerut scuze supraviețuitorilor din școlile rezidențiale indigene din Canada

Papa Francisc le-a cerut iertare supravieţuitorilor din școlile rezidenţiale indigene în cadrul unui discurs susţinut în Canada, relatează BBC.

”Îmi pare extrem de rău”, a declarat papa Francisc pe terenul unei foste şcoli rezidenţiale din Maskwacis, lângă Edmonton.

El a spus că scuzele sale sunt un prim pas şi că trebuie să aibă loc o ”anchetă serioasă” a abuzurilor pentru în vederea vindecării.

Suveranul pontif se află în Canada cu scopul de a-şi cere scuze pentru rolul Bisericii în şcolile menite să asimileze copiii indigeni.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Ciolacu și ceilalți lideri PSD au lansat-o pe Firea spre Primăria Capitalei. Administrația nu trebuie să aibă culoare politică, susține premierul Ciolacu

Senatoarea Gabriela Firea, șefa filialei PSD București, s-a înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei, avându-i alături la acest eveniment...

Sondaj. Imediat după ce și-a relansat candidatura, Gabriela Firea a trecut înaintea lui Piedone, însă după Nicușor Dan

Gabriela Firea ar fi pe locul al doilea în preferințele de vot pentru Primăria Capitalei, după Nicușor Dan, indică un sondaj realizat de grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă