-9.5 C
București
duminică, 18 ianuarie 2026
AcasăInternaționalTrump a cerut începerea pregătirilor pentru extinderea tarifelor la toate importurile din...

Trump a cerut începerea pregătirilor pentru extinderea tarifelor la toate importurile din China

Măsura va însemna aplicarea de tarife punitive pentru alte produse chinezeşti, în valoare de 300 de miliarde de dolari, a anunţat reprezentantul pentru Comerţ al Statelor Unite, Robert Lighthizer, într-un comunicat.

Lighthizer a spus că nu a fost luată încă o decizie finală, care s-ar adăuga măsurii de majorare a tarifelor aplicate unor produse chinezeşti în valoare de 200 de miliarde de dolari, de la 10% la 25%.

În pofida escaladării tensiunilor, Trump şi vicepremierul chinez Liu He au spus că vor continua discuţiile, evitând cel mai grav scenariu, al întreruperii totale a negocierilor dintre cele mai mari două economii ale lumii.

”În ultimele două zile, Statele Unite şi China au avut negpcieri sincere şi constructive referitoare la statutul relaţiilor comerciale dintre cele două ţări”, a scris Trump pe Twitter.

”Între timp, Statele Unite au impus tarife Chinei care ar putea sau nu să fie eliminate, în funcţie de ce se va întâmpla în privinţa viitoarelor negocieri”, a arătat Trump.

Liu a declarat ulterior presei de stat chineze că China şi Statele Unite au convenit să organizeze noi discuţii la Beijing. El a spus că există în continuare diferenţe legate de ”probleme de principiu”, dar că discuţiile au fost constructive şi nu au fost întrerupte.

China a tras înapoi discuţiile săptămâna trecută, când a cerut revizuiri majore ale proiectului de acord comercial. China a dorit eliminarea unor angajamente anterioare referitoare la modificarea unor legi chineze pentru adoptarea unor politici noi, în probleme pornind de la protejarea drepturilor de proprietate intelectuală la transferul forţat de tehnologie.

Cele mai citite

România își crește relațiile cu țările nordice și e gata pentru aderarea la OCDE

Reuniunea „Snow Meeting” de la Vilnius a dat startul discuțiilor privind agenda de securitate la începutul anului, România consolidându-și cooperarea diplomatică cu țările nordice...

Ambasadorii UE se reunesc la Bruxelles de urgență. Răspuns comun la amenințările tarifare ale SUA

Tensiunile dintre Washington și capitalele europene cresc, după ce Donald Trump a amenințat cu taxe vamale statele care susțin Groenlanda, forțând UE să caute...
Ultima oră
Pe aceeași temă