13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalTrei „Scorpii“ și un prof de religie la Festivalul Comediei

Trei „Scorpii“ și un prof de religie la Festivalul Comediei

De curând s-a încheiat la Galați cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național de Comedie organizat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini“. Evenimentul s-a întins pe 12 zile și a adus la Galați nu mai puțin de 15 spectacole.

Deși în mare parte din zile o ploaie ca-n poemele lui Bacovia s-a dezlănțuit peste oraș, spectatorii au venit în fiecare seară la teatru prin ploaie, prin frig și vijelie mai ceva ca Ana lui Manole. Spectacolele au avut parte de săli arhipline și de un public deosebit de cald, cum destul de rar găsești prin teatrele noastre, cu spectatori care aplaudă nu doar la finalul spectacolului, ci și pe parcurs, la scenă deschisă, ca la un concert rock. Au putut fi văzute spectacole clasice, dar și ”lecturi” în cheie modernă ale unor texte deja clasicizate.

De pildă, publicul a putut vedea trei variante de ”Îmblânzirea scorpiei”. Textul lui Shakespeare a fost întors pe toate fețele de trei regizori: Anca Sigartău, care l-a montat la Teatrul ”George Bacovia” din Bacău (din păcate, nu cu prea mult succes, am spune, pentru că în încercarea disperată de a face ceva diferit a ieșit o mică ”varză”, o bulibășeală completă din care par că lipsesc chiar eroii din rolurile principale), Ion Sapdaru, care a pus textul în scenă cu trupa Teatrului din Galați, o montare în dulcele stil clasic care a beneficiat de partituri actoricești foarte bune, distingându-se mai ales actorii Cristian Gheorghe și Oana Preda Gheorghe în Petruchio și Catarina (foto), și Cristian Gheorghe (ca regizor de această dată), care a lucrat cu actorii Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani.

El a abordat mult mai curajos textul shakespearian și i-a ieșit o ”Scorpie” hard rock, cu un Petruchio biker și o Catarina în postura unei femei deștepte și voluntare căreia societatea vrea să-i pună căluș la gură și să o lobotomizeze. Într-o lume ipocrită, cei doi par singurele ființe sincere, care se găsesc, printr-un mare noroc, ca suflete-pereche, ajungând să facă un cuplu bazat pe iubire, dar și pe respect. Catarina nu mai ține la final discursul despre femeia supusă bărbatului, discurs care inflamează inimile feministelor din întreaga lume. O abordare, cum spuneam, modernă și curajoasă.

Un spectacol care a făcut o impresie excelentă a fost ”Profu’ de religie”, montat de Bobi Pricop la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova, pe un text al Mihaelei Michailov, cu patru tineri actori care au avut niște interpretări absolut impresionante, în special Romanița Ionescu. Spectacolul este o radiografie în mic a societății românești de azi, unde găsești mai multe biserici decât școli și spitale, unde sistemul de învățământ e la pământ și unde fiecare fapt divers se rostogolește, ajungând ditamai știrea la televiziune în emisiuni ce poartă în mod invariabil motto-ul de ”șoc și groază”. 

Atât publicul, cât și juriul au apreciat în mod deosebit spectacolul ”Leonce și Lena”, în regia lui Mihai Măniuțiu, montat la Teatrul ”Regina Maria” din Oradea. Beneficiind de contribuța deosebită a Adei Milea, spectacolul scoate la rampă un actor excelent, cu excepționale abilități de cântăreț și instrumentist, pe Richard Balint, actor al cărui nume a devenit deja sinonim cu Teatrul din Oradea.

Festivalul s-a încheiat en fanfare cu un show de zile mari, prezentat în afara concursului: ”Tartuffe” de Molière, pus în scenă de Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis din București. Cu actorul George Costin într-o formă nebună, spectacolul a fost cireașa de pe tort spre bucuria publicului gălățean, care așteaptă deja următoarea ediție a Festivalului Național de Comedie.   

Premiile Festivalului Național de Comedie – Ediția XXVII

Juriul, format din criticul de teatru Ion Parhon, actorii Marius Bodochi şi Olga Delia Mateescu, scenografa Clara Lobonţ şi regizorul Attila Vizauer, a acordat următoarele premii:

Premiul pentru Cel mai bun spectacol a revenit trupei Teatrului „Regina Maria” din Oradea, pentru piesa „Leonce şi Lena”- regia Mihai Măniuţiu, spectacol care a luat şi Premiul publicului  Au mai fost nominalizate și „Proştii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, în regia lui Ion Ardeal Ieremia, al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara, precum şi producţia Teatrului Mic Bucureşti – „Trei gemeni veneţieni”, de Antonio Mattiuzzi Collalto, în regia Nonei Ciobanu.

Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal i-a revenit Claudiei Ieremia, pentru rolul Ortansa din „Proştii sub clar de lună”, al Teatrului din Timişoara. Au mai fost nominalizate  Oana Preda Gheorghe, pentru rolul Catarina, din spectacolul „Îmblânzirea scorpiei”, de William Shakespeare, precum şi Romaniţa Ionescu, pentru rolurile Mara, mama Marei, Psiholog, Prezentator TV, din spectacolul „Profu’ de religie” de Mihaela Michailov, al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar a fost primit de Oana Albu, pentru două roluri – Scapino şi Eleonora – din spectacolul „Trei gemeni veneţieni”, al Teatrului Mic. Au mai fost nominalizaţi Bianca Ioan, pentru rolul Simone, din spectacolul „Damen tango” (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi), precum şi Lidia Uja, pentru rolul Duhul, din spectacolul „Scorpia” (Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani).

Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal a fost cucerit de Cristian Iacob pentru rolurile din spectacolul „Trei gemeni veneţieni”, de Antonio Mattiuzzi Collalto, al Teatrului Mic Bucureşti.

Au mai fost nominalizaţi pentru această categorie Richard Balint, pentru rolul Valerio, din spectacolul „Leonce şi Lena” al Teatrului ”Regina Maria”din Oradea, şi Cristian Gheorghe, pentru rolul Petrucchio, din spectacolul „Îmblânzirea scorpiei”.

Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar le-a fost acordat ex aequo actorilor Adrian Ştefan, pentru rolul Petrică din spectacolul „Acasă la tata”, de Mimi Brănescu, al Teatrului „Maria Filotti” Brăila, şi Vlad Volf, pentru rolul Grumio, din spectacolul „Scorpia”, după „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare, de la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani, regizat de Cristian Gheorghe. A fost nominalizat şi Radu Zetu, pentru rolurile Angelique şi Băiatul de la han, din spectacolul „Trei gemeni veneţieni”, al  Teatrului Mic.

Premiul pentru Regie i-a fost acordat regizoarei Nona Ciobanu, pentru spectacolul „Trei gemeni veneţieni”, al Teatrului Mic. Au mai fost nominalizaţi Bobi Pricop, pentru spectacolul „Profu’ de religie”, de Mihaela Michailov, de la  Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, şi Ion Sapdaru, pentru spectacolul „Îmblânzirea scorpiei”, de Shakespeare, al Teatrului „Fani Tardini” Galaţi.

Premiul pentru Cea mai bună scenografie a fost obţinut de Helmuth Stürmer, pentru decorul spectacolului „Titanic vals”, de Tudor Muşatescu, al Teatrului „Odeon” Bucureşti. Au mai fost nominalizaţi: Iulian Bălţătescu, pentru „Trei gemeni veneţieni”, Teatrul Mic, şi Adrian Daman, pentru „Leonce şi Lena” – Teatrul „Regina Maria” Oradea.

A fost acordat şi Premiul special al juriului „Mihai Mihail”, „pentru modernitatea spectacolului”, montării „Profu’ de religie”, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, regizorului spectacolului, Bobi Pricop, precum şi actorilor din piesă: Marian Politic, Romaniţa Ionescu, Raluca Păun, Cătălin Vieru şi Dragoş Măceşanu.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă