Filmul "Taken 3: Teroare în L.A./ Taken 3", cu Liam Neeson şi Maggie Grace, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 1.514.314, 27 lei şi 79.401 spectatori.
"Taken 3: Teroare în L.A", de Olivier Megaton, este al treilea film al seriei care îl are ca protagonist pe Liam Neeson şi îl prezintă pe fostul agent Bryan Mills încercând să-şi dovedească nevinovăţia după ce este acuzat de comiterea unei crime la care nici măcar nu a fost martor. Mills este urmărit, iar în lupta sa cu cei ce îi vor răul se foloseşte de toate aptitudinile şi cunoştinţele pe care le are pentru a găsi adevăratul vinovat şi a-şi reabilita numele.
Locul al doilea în topul încasărilor din weekend în cinematografele româneşti i-a revenit peliculei "Hobbitul: Bătălia celor cinci oştiri/ The Hobbit: The Battle of the Five Armies", al treilea şi ultimul film din seria "Hobbitul/ The Hobbit", cu bilete vândute în valoare de 475.401 lei. Filmul a avut 21.688 de spectatori de vineri până duminică, în cel de-al patrulea weekend de la premieră, potrivit cinemagia.ro. Lungmetrajul regizat de Peter Jackson, cu Martin Freeman, Ian McKellen şi Benedict Cumberbatch, încheie povestea lui Bilbo, Thorin şi a gnomilor. Eroii, care l-au trezit pe Smaug din culcuşul său din Erebor se vor lupta acum cu acesta, în speranţa că vor distruge răul pentru totdeauna. Gandalf descoperă însă ceva şi mai înfricoşător în Dol Guldur. Filmele din trilogia "Hobbitul" spun o poveste care se petrece în Pământul de Mijloc, cu 60 de ani înainte de acţiunea din "Stăpânul Inelelor".
Pe locul al treilea în box office-ul românesc s-a clasat "Al şaptelea fiu/ Seventh Son", de Sergey Bodrov, cu încasări de 452.965,97 de lei de vineri până duminică. Filmul, care îi are protagonişti pe actorii Julianne Moore, Jeff Bridges, Ben Barnes şi Antje Traue, a fost vizionat de 21.237 de spectatori. Thomas Ward este al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu şi a fost dat în ucenicie Vraciului din părţile locului. Misiunea lui este grea. Vraciul este neprietenos şi mulţi ucenici au dat greş înaintea lui. Vrând-nevrând, Thomas trebuie să înveţe să alunge stafiile, să întemniţeze vrăjitoare şi să supună duhurile. Dar, după ce este păcălit să o elibereze pe Mama Malkin, cea mai rea vrăjitoare din Comitat, iadul se dezlănţuie. Lungmetrajul este o ecranizare după cartea lui Joseph Delaney "Ucenicul vraciului" din seria "Cronicile Wardstone".
"Asterix: Domeniul zeilor/ Astérix: Le domaine des dieux", de Louis Clichy şi Alexandre Astier, s-a clasat pe locul al patrulea în topul încasărilor înregistrate în weekend în cinematografele româneşti, cu 155.374 de lei. Acţiunea filmului se petrece în anul 50 î.e.n, când Galia se află sub ocupaţia Imperiului Roman. Toată? Nu! Într-un mic sat, bravii gali rezistă şi se opun din răsputeri invadatorilor. Exasperat de situaţie, Iulius Cezar decide să schimbe tactica: întrucât armata sa e incapabilă să se impună cu forţa, îi va seduce pe aceşti barbari de gali cu ajutorul civilizaţiei romane. În acest scop, el porunceşte să se construiască, la marginea satului galilor, un complex rezidenţial de lux, în care vor locui romanii bogaţi, şi îl botează "Domeniul zeilor". Vor reuşi amicii gali să reziste tentaţiei luxului şi confortului roman? Va ajunge satul lor o simplă atracţie turistică? Asterix şi Obelix sunt hotărâţi să facă totul pentru a zădărnici planurile lui Cezar. Lungmetrajul a fost vizionat, în cel de-al doilea weekend de la premieră, de 8.502 spectatori.
Animaţia "Pinguinii din Madagascar/ The Penguins of Madagascar", regizată de Simon J. Smith şi Eric Darnell, s-a clasat pe locul al cincilea în box office-ul românesc, cu încasări de 122.035 de lei, în cel de-a şaptelea weekend de difuzare. Filmul, care îi are ca protagonişti pe amuzanţii şi inteligenţii pinguini ce au apărut în franciza "Madagascar" şi sunt vedetele propriului serial de desene animate, îi aduce pe marile ecrane pe amuzanţii Skipper (Căpitanul, n.r.), Kowalski, Rico şi Private (Soldatul, n.r.), ce se aliază cu organizaţia sub acoperire The North Wind (Vântul nordic, n.r.), reprezentată de un agent secret a cărui voce îi aparţine actorului britanic Benedict Cumberbatch, pentru a-l opri pe maleficul Dr. Octavius Brine de la a distruge lumea. Vocea personajului negativ este asigurată de John Malkovich. Animaţia a avut 6.346 de spectatori în cinematografele româneşti, de vineri până duminică.