16.2 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăInternaționalTensiuni între Turcia și Cipru cu privire la forarea gazelor naturale

Tensiuni între Turcia și Cipru cu privire la forarea gazelor naturale

”Retorica Turciei şi a ciprioţilor turci este nejustificată şi fără fundament. Aceasta nu serveşte poporului cipriot. Proiectele Republicii Cipru în materie de energie vor continua”, a afirmat şeful statului într-un comunicat.

”Invit în mod public Turcia şi comunitatea cipriotă-turcă să revină la masa negocierilor”, cu condiţia încetării încălcării drepturilor Ciprului în Zona sa economică exclusivă (ZEE), adaugă Nicos Anastasiades în textul menţionat.

Nicosia acuză Ankara de la începutul lunii februarie de încălcarea dreptului internaţional, după ce a blocat în largul insulei o navă de foraj închiriată de gigantul italian Eni, care deţine licenţe de explorare în ZEE cipriotă.

Anastasiades a dat asigurări miercuri că bogăţiile naturale din insulă aparţin statului şi vor fi împărţite cu ciprioţii turci odată ce insula se va reunifica.

Ciprul este divizat din 1974. Republica Cipru, stat membru al UE, îşi exercită de facto autoritatea doar pe două treimi din sudul ţării, restul de o treime, în nord, aflându-se sub administraţia autoproclamatei Republici turce a Ciprului de Nord, recunoscută numai de Ankara.

Procesul de reunificare se află în impas după eşecul de negocierilor de anul trecut, desfăşurate sub egida ONU.

Activităţile de explorare a gazelor desfăşurate de Republica Cipru în ZEE au declanşat tensiuni cu Ankara, care cere suspendarea lor, în aşteptarea unei soluţii privind insula divizată.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat companiile internaţionale care vor să efectueze prospecţiuni în apele cipriote, argumentând că apără ”drepturile inalienabile” ale comunităţii cipriote-turce privind resursele naturale ale insulei.

Blocarea navei italiene a intervenit după anunţul făcut de Nicosia că a descoperit importante rezerve de gaze în zona sa economică, explorată în comun cu Eni şi compania franceză Total, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Mark Rutte: Ucraina ar putea avea cea mai grea iarnă de la invazia rusă în februarie 2022

Ucraina s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă după lansarea invaziei ruse în februarie 2022, a declarat marţi noul secretar general al NATO,...

PNL rămâne la guvernare, deși dialogul cu PSD a fost sistat

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că liberalii nu iau în calcul ieşirea de la guvernare şi că discuţiile de marţi...

Real Madrid, mesaj după ce Andres Iniesta și-a anunțat retragerea

Andres Iniesta, celebrul mijlocaș al Barcelonei, a anunțat că se retrage din fotbal la vârsta de 40 de ani, decizie care a generat reacții...
Ultima oră
Pe aceeași temă