15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalSus cortina la FNT!

Sus cortina la FNT!

De azi, 25 octombrie, Festivalul Naţional de Teatru ocupă Bucureştiul, timp de zece zile, cu spectacole, concerte, expoziţii, ateliere, lansări de carte, dezbateri şi întâlniri.

Andrei Şerban deschide evenimentul cu spectacolul ”Troienele”. Marele regizor se va întâlni şi cu cititorii săi fideli, căci sâmbătă dimineaţă, la ora 11, la Fundaţia Lowendal, îşi va lansa un nou volum, ”Cartea atelierelor”. Acesta, după cum o spune şi titlul, este dedicat workshopurilor pe care Academia Itinerantă „Andrei Şerban“ le-a susţinut câţiva ani spre beneficiul tinerilor actori români.

Sâmbătă şi duminică, fanii, deloc puţini, ai tânărului actor Marius Manole, vârf de lance al noii generaţii, îl vor putea vedea într-un spectacol nebunesc de bun, intitulat chiar ”Însemnările unui nebun”, unde Manole face un autentic tur de forţă scoţând ”untul” din textul lui Gogol, acompaniat fiind de acordurile fin-ironice ale viorii lui Alexander Bălănescu. Spectacolul poartă semnătura lui Felix Alexa şi se joacă la ArCuB, de la ora 21.00. Tot în secţiunea ”Actorii în prim-plan” este programat sâmbătă, la Teatrul Act, la ora 21.00, spectacolul ”Iluzii”, în regia lui Cristian Juncu.

Duminică vă mai recomandăm o comedie marca Molière, pusă în scenă de regizorul Laszlo Bocsardi cu trupa sa excelentă de actori de la Teatrul ”Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe. În rolul principal, publicul iubitor de teatru îl poate revedea pe unul dintre marii actori ai trupei maghiare, Palfy Tibor. Spectacolul se va juca duminică, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Studio.

Tot duminică, dar de la ora 12.00, uriaşa actriţă Mariana Mihuţ, care din motive de sănătate nu a mai putut juca în adevăratul maraton pe care şi-l pregătise pentru publicul de la Festivalul Naţional de Teatru ce consta într-un număr impresionant de spectacole, se va întâlni la Fundaţia Lowendal cu spectatorii săi într-o discuţie moderată de criticul Octavian Saiu. De la ora 13.30, Octavian Saiu îşi va lansa în acelaşi loc un nou volum de critică teatrală, ”Teatrul e vis”, apărut la editura Paideia.

La Teatrul de Comedie, la sala nouă, duminică, de la ora 21.00, puteţi vedea spectacolul ”Urâtul”, în regia tânărului Vlad Cristache. Din distribuţie face parte, printre alţii, şi foarte îndrăgitul actor Constantin Cojocaru.

Cele mai citite

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă