-9.5 C
București
duminică, 18 ianuarie 2026
AcasăInternaționalSUA: Şase poliţişti răniţi de gloanţe la Philadelphia

SUA: Şase poliţişti răniţi de gloanţe la Philadelphia

Şeful poliţiei din Philadelphia, Richard Ross, a precizat într-o conferinţă de presă că toţi poliţiştii au părăsit spitalul după ce au primit îngrijiri.

Doi poliţişti, la un moment dat blocaţi în clădirea unde se afla atacatorul, au fost în final eliberaţi în timpul nopţii.

Incidentul a început ca un caz banal de trafic de droguri. Poliţiştii au venit să efectueze o arestare, în timp ce suspectul a început să tragă de sus asupra lor, determinând riposta forţelor de ordine, a explicat Ross.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din Philadelphia Eric Gripp, unităţile speciale au putut să-l aresteze pe suspect şi apoi să inspecteze întreaga clădire.

Primarul democrat din Philadelphia, Jim Kenney, a lăudat poliţia oraşului, dar a acuzat de asemenea responsabilii politici pentru lipsa măsurilor de limitare a violenţei cu arme de foc.

„Autorităţile, atât la nivel federal cât şi la nivel de stat (în Pennsylvania), nu vor să facă nimic pentru a scoate armele din stradă”, a declarat Kenney jurnaliştilor.

Incidentul are loc după două ucideri în masă în august, una la El Paso (Texas), cealaltă în Dayton (Ohio), care au făcut 31 de morţi în total şi au şocat profund Statele Unite.

Cele mai citite

România își crește relațiile cu țările nordice și e gata pentru aderarea la OCDE

Reuniunea „Snow Meeting” de la Vilnius a dat startul discuțiilor privind agenda de securitate la începutul anului, România consolidându-și cooperarea diplomatică cu țările nordice...

Ambasadorii UE se reunesc la Bruxelles de urgență. Răspuns comun la amenințările tarifare ale SUA

Tensiunile dintre Washington și capitalele europene cresc, după ce Donald Trump a amenințat cu taxe vamale statele care susțin Groenlanda, forțând UE să caute...
Ultima oră
Pe aceeași temă