20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA, dispuse să se implice în discuţiile cu talibanii

SUA, dispuse să se implice în discuţiile cu talibanii

Pompeo a declarat că strategia anunţată anul trecut de preşedintele Donald Trump, de a trimite mai mulţi soldaţi pentru a mări presiunea pe talibani, funcţionează  şi i-a asigurat pe afgani că îi vor susţine “în lupta lor de a-şi elibera ţara şi poporul”.

„Strategia transmite un mesaj clar către talibani, că nu ne pot face să aşteptăm”, a adăugat Pompeo.

Ghani a declarat într-o conferinţă de presă comună cu Pompeo că este necesar să se progreseze cu precauţie.

„Dacă vom crede că o criză de 40 de ani poate fi încheiată într-o zi, nu suntem realişti”, a afirmat el.

Pompeo a readus în discuţie o ofertă a Statelor Unite de a participa la discuţii directe cu talibanii. Ei au respins negocierile cu ceea ce consideră a fi un guvern ilegitim susţinut de Occident şi au cerut discuţii directe cu Washingtonul.

Secretarul de Stat a declarat că procesul de pace va fi condus de afgani dar Statele Unite vor fi pregătite să participe pentru a rezolva diferenţele de opinii. El a subliniat şi că va fi nevoie de susţinerea ţărilor vecine.

„Rolul american va fi important aici dar nu putem conduce discuţiile de pace, nu putem rezolva această problemă din afară”, a precizat el.

Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă