10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalSondaj în Suedia - extrema dreaptă în ascensiune

Sondaj în Suedia – extrema dreaptă în ascensiune

Un sondaj de opinie realizat duminică de institutul Skop, cu numai o săptămână înaintea alegerilor, creditează Partidul Social-Democrat suedez cu 23,8% din intenţiile de vot (faţă de 31% din voturi la alegerile din 2014), ceea ce ar reprezenta un record minim în istoria acestei formaţiuni politice, notează luni site-ul de ştiri thelocal.se, citat de Agerpres.

Pe poziţia a doua ar urma să se plaseze SD, cu 20% din sufragii, faţă de 13% în 2014, iar formaţiunea conservatoare Moderaţii se va clasa pe locul al treilea, cu 17% faţă de 23% din voturi în urmă cu patru ani.

Extrema-dreaptă va capitaliza astfel nemulţumirea electoratului suedez legată de politicile guvernamentale în domeniile imigraţiei, integrării şi sistemului de sănătate.

La finalul unui miting electoral desfăşurat duminică la Stockholm, premierul Stefan Löfven a criticat fostul guvern de centru-dreapta din perioada 2006-2014 pentru că “a scăzut taxele cel mai mult pentru persoanele cu veniturile cele mai ridicate şi a redus resursele sistemului de asistenţă socială”.

Sondajele de opinie indică faptul că nici blocul de centru-stânga condus de Löfven, nici Alianţa de centru-dreapta formată din patru partide nu vor obţine o majoritate în urma alegerilor din 9 septembrie. Ambele blocuri electorale au respins o eventuală colaborare cu Democraţii Suedezi.

În perspectiva foarte probabilă a unui blocaj parlamentar, nimeni nu poate prognoza cum va arăta viitorul executiv de la Stockholm, însă mulţi analişti politici estimează că Suedia va avea un guvern minoritar.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă