13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalSiria: Evacuarea jihadiştilor din Damasc continuă, în baza unui acord cu regimul

Siria: Evacuarea jihadiştilor din Damasc continuă, în baza unui acord cu regimul

”Un al doilea grup de jihadişti a ieşit în noaptea de duminică spre luni din sudul Damascului”, îndreptându-se spre o enclavă aflată sub controlul SI într-o regiune deşertică din estul Siriei, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Observatorul a anunţat duminică primele evacuări de jihadişti din tabăra de refugiaţi palestinieni Yarmouk şi din cartierul Tadamoun, din sudul Damascului, după intrarea în vigoare a unei încetări a focului negociate cu regimul.

Guvernul sirian nu a confirmat existenţa unui acord cu SI pentru evacuarea jihadiştilor, supuşi de peste o lună unei ofensive a forţelor regimului, dar o sursă militară citată de agenţia oficială Sana a declarat că este în vigoare o încetare a focului pentru a permite evacuarea de civili.

Dacă regimul va reuşi să recucerească zonele din sudul Damascului, va controla întreaga capitală şi împrejurimile acesteia pentru prima dată după 2012.

Potrivit sursei militare, încetarea focului a intrat în vigoare duminică şi va lua sfârşit la ora locală 12:00 (09:00 GMT), vizând doar evacuarea femeilor şi copiilor.

Presa oficială afirmă că operaţiunile forţelor proguvernamentale împotriva jihadiştilor continuă în nordul cartierului Hajar al-Aswad.

Yarmouk este cea mai mare tabără de refugiaţi palestinieni din Siria şi este considerat un cartier al capitalei. Dacă înainte de începutul conflictului sirian, în 2011, Yarmouk adăpostea în jur de 160.000 de persoane, inclusiv sirieni, acum în cartier se mai află doar câteva sute.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă