22.2 C
București
marți, 7 iulie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaServiciile secrete ucrainene l-au arestat pe omul Moscovei din Ucraina, Victor Medvedchuk

Serviciile secrete ucrainene l-au arestat pe omul Moscovei din Ucraina, Victor Medvedchuk

Serviciile secrete ucrainene susţin că au dat o lovitură puternică de moral şi de imagine Rusiei și l-au capturat pe „omul lui Putin” din Ucraina, Victor Medvedchuk.

Preşedintele Rusiei i-a botezat unul dintre copii.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Volodimir Zelenski şi preluat de Oliver Carroll, corespondentul The Economist în Ucraina. Viktor Medvedchuk, considerat „omul lui Putin” în Ucraina, a fost reţinut în timp ce încerca să fugă din ţară, deghizat într-o uniformă a armatei ucrainene. Vladimir Putin a botezat-o pe una dintre fetele lui Viktor Medvedchuk.

Serviciile secrete ucrainene l-au capturat pe Victor Medvedchuk, folosit în trecut de Petro Poroshenko pentru discuții cu Putin

Viktor Medvedchuk este un personaj extrem de controversat în Ucraina. Petro Poroshenko, fostul preşedinte ucrainean, îl folosea pe Medvedchuk pe post de „linie directă” între el şi Vladimir Putin. Volodimir Zelensky i-a închis lui Medvedchuk toate operaţiunile media pe care le avea în Ucraina şi l-a plasat în arest la domiciliu, potrivit observatornews.ro.

Viktor Volodymyrovych Medvedchuk, în vârstă de 68 de ani, este un politician ucrainean, avocat de profesie. Este preşedintele partidului „Alegerea Ucrainei”, o formaţiune pro-rusă şi un oponent acerb al aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Înainte de izbucnirea războiului, în Ucraina, au existat zvonuri că Medvedchuk ar fi fost preferatul ruşilor pentru a-i locul lui Volodimir Zelenski în funcţia de preşedinte.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă