3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăInternaționalSenatul SUA primeşte astăzi actul inculpării preşedintelui Donald Trump

Senatul SUA primeşte astăzi actul inculpării preşedintelui Donald Trump

Preşedinta democrată a Camerei şi principalul adversar al lui Donald Trump în Congres, Nancy Pelosi, a anunţat, la finalul unei reuniuni cu uşile închise cu aleşii democraţi, că actul inculpării urmează să fie transmis Senatului, majoritar republican, după un ultim vot în sesiune plenară, în camera inferioară.

Ea urmează să anunţe azi, la ora locală 10.00 (17.00, ora României), cine sunt procurorii desemnaţi, aleşi democraţi din Camera inferioară însărcinaţi mai întâi să traverseze Capitoliul pentru a aduce actul inculpării în Senat.

În urma votului istoric din Cameră, la 18 decembrie, când au fost reţinute captele de acuzare de abuz de putere şi obstrucţionarea bunului mers al activităţii Congresului împotriva lui Donald Trump, Nancy Pelosi a întârziat să trimită actul inculpării în Senat, în speranţa de a obţine garanţii cu privire la organizarea unui proces ”echitabil”.

Liderul republicanilor din Senat Mitch McConnell a anunţat, la rândul său, marţi, că ”cel mai probabil” va angaja până la sfârşitul săptămânii ”demersurile preliminare” deschiderii procesului, inclusiv depunerea jurământului de către senatori în faţa preşedintelui Curţii Supreme a Statelor Unite John Roberts.

”Sperăm să reuşim în mod consensual, ceea ce ar permite ca procesul să înceapă cu adevărat marţea viitoare”, a adăugat acest susţinător loial al lui Donald Trump, hotărât să-l scoată cât mai rapid pe preşedinte din această pasă dificilă.

”De ce Nancy nervoasa şi politicianul corupt Adam Schiff vicleanul nu ne-au acordat un proces echitabil în Cameră?”, şi-a exprimat emoţia preşedintele republican marţi seara într-un tweet, fidel liniei sale de apărare prin care a catalogat această procedură împotriva sa drept o ”lovitură de stat”.

La un miting, marţi seara, în Wisconsin, preşedintele american a denunţat comportamentul democraţilor.

”În timp ce noi creăm locuri de muncă şi omorâm terorişti, democraţii din Congres fac America să-şi piardă timpul cu imposturi demente şi vânători de vrăjitoare smintite”, le-a spus el susţinătorilor  săi.

 

”FAPTE GRAVE”

Opoziţia este convinsă că preşedintele a folosit mijloacele statului pentru a exercita presiuni asupra Ucrainei, pentru ca aceasta să ancheteze cu privire la democratul Joe Biden, adversarul său potenţial în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Ea îl acuză că a blocat un ajutor militar crucial destinat acestei ţări aflate în război cu vecinul său rus, pentru a-şi atinge scopuri personale.

Republicanii, care fac bloc în jurul lui Donald trump, denunţă, la rândul lor, o ”vânătoare de vrăjitoare” fără fundament, alimentată în opinia lor de aversiunea opoziţiei faţă de un preşedinte atipic.

Democraţii, care pot conta pe 47 de voturi din 100 în Senat, sunt conştenţi că nu au practic vreo şansă să obţină destituirea fostului om de afaceri newyorkez, în contextul în care este necesarăo majoritate de două treimi.

Însă ei speră să apară informaţii stânjenitoare pentru Donald Trump.

După Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1999, „Senatul va începe al treilea proces de destituire a unui preşedinte american în funcţie”, a subliniat liderul minorităţii democrate în Camera superioară Chuck Schumer, reiterând faptul că faptele reproşate lui Donald Trump sunt ”grave”.

Democraţii reclamă convocarea a patru consilieri apropiaţi ai lui Donald Trump, cărora Executivul le-a interzis să participe la ancheta Camerei reprezentanţilor.

Unul dintre ei, fostul consilier în probleme de securitate naţională John Bolton s-a declarat pregătit să dea curs unei convocări în Senat. Însă problema a fost amânată de către Mitch McConnell, iar un consens nu este garantat.

”Fără martori şi documente suplimentare, ”procesul în Senat va deveni o farsă, o reuniune televizată a unui proces fictiv”, a avertizat Chuck Schumer, liderul minorităţii democrate în Senat.

Cele mai citite

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...
Ultima oră
Pe aceeași temă