9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalSeism în Indonezia: Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi

Seism în Indonezia: Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi

Peste 2.000 de persoane au fost nevoite să se refugieze în centre de evacuare în urma seismului, a declarat Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al agenţiei indoneziene pentru gestionarea dezastrelor naturale.

Cutremurul, care a avut epicentrul la o adâncime de doar 4 kilometri, s-a produs miercuri după-amiază în zona centrală a insulei Java, potrivit Agenţiei de Geofizică şi Meteorologie de la Jakarta.

Cea mai afectată de cutremur a fost zona Kalibening din districtul Banjarnegara, unde solul instabil a amplificat efectele seismului, a transmis Sutopo Purwo Nugroho, precizând că peste 300 de locuinţe, patru moschei şi două şcoli au fost suferit pagube majore.

Indonezia este situată în zona activă geologic numită Cercul de Foc al Pacificului, aici înregistrându-se un număr mare de seisme şi erupţii vulcanice.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă