20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalSaga „Amurg" se apropie de final

Saga „Amurg” se apropie de final

Lansată în 2008, prima parte a din saga „Amurg” a transformat povestea de iubire a muritoarei Bella şi a vampirului Edward într-un adevărat fenomen global, cucerind rapid publicul din întreaga lume şi depăşind recorduri după recorduri.

 

Acum, „Saga Amurg: Zori de Zi – Partea a 2-a”, distribuit în cinematografe de MediaPro Distribution din 16 noiembrie, marchează iminenta despărţire de personajele alături de care am trăit momente pline de suspans şi romantism.

Ca dovadă a succesului de care s-a bucurat, primele patru filme ale seriei  – „Amurg”,  „Lună Nouă”, „Eclipsa” şi „Zori de Zi – Partea 1″ – au înregistrat încasări-record în lumea întreagă, în timp ce romanele care stau la baza seriei au devenit adevărate succese comerciale. Până în prezent, franciza „Amurg” a avut încasări interne de peste 1 miliard de dolari, iar biletele vândute în lumea întreagă au depăşit 2,5 miliarde de dolari. „Saga Amurg: Zori de Zi – Partea a 2-a” nu se lasă mai prejos şi sparge recorduri încă dinainte de lansare, trailerul oficial al filmului adunând peste 7 milioane de vizualizări în doar 24 de ore de la lansarea pe site-ul yahoo.com.

Nerăbdători şi entuziaşti, fanii fenomenului „Amurg” vor fi surprinşi şi pe deplin cuceriţi de acţiunea din capitolul final, în care familia şi iubirea sunt obiectivele principale. Noi personaje controversate, dovezi de dragoste nemuritoare şi o luptă de proporţii epice vor întregi o poveste universal adorată, cu milioane de fani în întreaga lume.

După naşterea fiicei sale Renesmee, Bella începe să profite de noua ei viaţă de vampir şi de puterile dobândite. Bucuria ei este însă una de scurtă durată, din cauza apariţiei unui alt vampir, Irina, care crede că Renesmee este un „copil nemuritor” şi îi dezlănţuie din nou pe Volturi împotriva clanului Cullen. Pentru că autoritatea vampirilor îi condamnă imediat la moarte pe copiii transformaţi în vampiri, din cauza faptului că sunt incontrolabili, viaţa lui Renesmee este pusă în mare pericol.

Prinşi într-o luptă cumplită pentru supravieţuire, Edward şi Bella încearcă să se alieze cu toate clanurile de vampiri din jurul lumii, pentru a le aduce ca martori în faţa Volturilor, în apărarea fiicei lor. Va fi oare suficient pentru clanul Cullen să demonstreze că Renesmee nu este un „copil nemuritor” pentru a-i salva viaţa?

Cea de-a cincea parte a seriei, „Saga Amurg: Zori de zi” se pregăteşte pentru despărţirea de fanii săi printr-o avanpremieră cu totul specială, care va avea loc astăzi, la Cinema City Cotroceni din AFI Palace, începând cu ora 19.00.    

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

VIDEO. Tragedie în a doua zi de Paște. O casă a luat foc, după ce a fost lovită de un trăsnet

Pompierii militari au intervenit în a doua zi de Paște pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la o casă din municipiul Baia...

UTA, campioana play-out-ului! Arădenii au învins-o pe FCU Craiova

UTA Arad a învins-o pe FCU Craiova cu scorul de 3-1, pe teren propriu, și va termina play-out-ul Ligii 1 pe prima poziție, indiferent...
Ultima oră
Pe aceeași temă