19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalSăbii adevărate pentru bărbați adevărați

Săbii adevărate pentru bărbați adevărați

Mike Craughwell, un irlandez stabilit în Statele Unite are una dintre cele mai stranii meserii din secolul XXI. El confecționează săbii la comandă și nu orice fel de săbii, ci unele gigantice. Oricât ar părea de ciudat, el are destul de mulți clienți, iar comenzile curg din întreaga lume.

Despre inedita sa afacere, Discovery Channel a făcut un serial intitulat „Săbii uriașe la comandă“ care urmează să fie difuzat începând din 15 iulie, în fiecare miercuri 

Într-o călătorie la Boston, în 2007, Mike Craughwell, poreclit Irish Mike a cunoscut-o pe viitoarea lui soție, Amelia, la o conferință pe teme SF. La scurt timp după aceea, cei doi s-au stabilit într-o căsuță în pădure, pe insula Martha’s Vineyard, în Massachusetts.

Tot în 2007, Mike a primit o comandă pentru o sabie ridicol de mare. A postat un clip video pe YouTube, în care apărea gâfâind, clătinându-se și, în general, demonstrând cât de puțin practică era o astfel de armă, însă aproape imediat a fost năpădit de e-mail-uri trimise de tot felul de necunoscuți, care își doreau să aibă și ei asemenea săbii gigantice și complet inutile. Foarte curând, Mike a constatat că cererea pieței pentru astfel de arme supradimensionate este uriașă în tărâmul iubitorilor civili de jeep-uri militare. Cu susținerea totală a soției sale, Amelia, a renunțat la meseria lui obișnuită de sudor și s-a dedicat visului de a construi și vinde săbii gigantice.

Mike se mândrește cu faptul că nu se lasă ”molipsit” de obiceiurile americane și recunoaște că nu e o fire prea sociabilă. Îi place să trăiască în pădure, să lucreze acasă și să se ocupe de afacerea lui pe internet.

Personajele

Alături de personajul principal, Irish Mike, în serial mai apar câțiva colaboratori de-ai săi. În primul rând, soția lui, Amelia, care atunci când l-a cunoscut a crezut că accentul lui irlandez este contrafăcut. Asta nu a împiedicat-o să se îndrăgostească de el și, mai apoi, să îl susțină în această ”carieră” ciudată.  Amelia este și ”directoarea financiară” neplătită a lui Irish Mike, la noua lui firmă de confecționat săbii uriașe. Ceea ce e un lucru foarte bun, fiindcă ea oricum are un simț al afacerilor mult mai pronunțat decât soțul ei.

”Amerimike” Robinson a primit această poreclă neobișnuită de la Irish Mike (Mike Irlandezul), ca să nu apară confuzii. La cei 25 de ani ai lui, Amerimike a trăit toată viața pe insula Martha’s Vineyard. Mare iubitor de jocuri, și-a dat seama că nu are foarte mulți confrați de hobby pe scena locală, dar datorită internetului se bucură de o rețea socială virtuală de nivel mondial.

Amerimike s-a împrietenit cu Irish Mike datorită pasiunii lor comune: jocurile de rol. Amerimike nu șofează și pleacă doar foarte rar de pe insulă. Poate că nici n-ar ieși din casă dacă Irish Mike nu l-ar scoate afară ca să-i filmeze sesiunile de fabricat și apoi testat săbii.

Spre deosebire de majoritatea elevilor de clasa a 11-a, Matthew Barton își petrece o zi pe săptămână ca ajutor al unui meșter care fabrică săbii gigantice, căci este ucenicul lui Irish Mike.

Născut pe insula Martha’s Vineyard, în micul cătun West Tisbury, Matthew locuiește acum cu mama lui într-un ”metropolis înfloritor”, numit Vineyard Haven (populație: 4.000 de locuitori).

De trei ani, Matthew primește credit suplimentar la notele de la școală fiindcă îl ajută pe Irish Mike. Oricât de mult i-ar plăcea să se perfecționeze în arta prelucrării metalului, Matthew e dornic să afle și detalii despre filosofia unică de viață a lui Irish Mike și e atât de încântat de ucenicia lui, încât refuză să renunțe, de teamă că altcineva i-ar putea lua locul.

Jonny Rich,  de 26 de ani, s-a născut și a crescut pe insula Martha’s Vineyard. Mare iubitor de viață în aer liber, el e îndrăgostit de insula lui și cunoaște fiecare colțișor și ungher de pe această întindere de 32 km.

De meserie fermier, Jonny e foarte îndemânatic cu tot felul de unelte și se pricepe grozav să repare motociclete și ATV-uri. Etica lui solidă, priceperea în ale mecanicii și cunoștințele amănunțite despre insulă îl transformă în călăuza ideală pentru Irish Mike, când vrea
să-și testeze săbiile. În plus, e cu atât mai bine că același Jonny are 1,97 m înălțime, e puternic ca un taur și are propriul camion. Jonny e mare iubitor de distracție și pasionat de vânat, pescuit și mers cu motociclete de teren.

Jamie Rogers a crescut pe insula Martha’s Vineyard. A studiat la școala de arte meșteșugul confecționării de bijuterii din argint, dar după ce a descoperit atelierul de fierărie s-a îndrăgostit de această îndeletnicire tradițională. Îi place foarte mult să lucreze cu Irish Mike, fiindcă proiectele lui neobișnuite îi stimulează imaginația artistică.

În fiecare vară, Jamie are un stand la Festivalul Artizanilor din Martha’s Vineyard, unde vinde obiectele pe care le face pe timp de iarnă. Singura problemă este că, fiindcă nu arată ca un fierar obișnuit, îi e greu să-și convingă clienții că a confecționat cu mâna ei toate obiectele respective.

Născut în 1988 în California, Erik Bang-Birge s-a mutat pe insula Martha’s Vineyard când avea 10 ani. Încă din copilărie era interesat să afle cum funcționează lucrurile,  așa încât s-a apucat să demonteze tot felul de gadget-uri ca să vadă cum erau construite. În colegiu a studiat ingineria electromecanică și IT.

În prezent, Erik este rezervist al Armatei SUA și lucrează cu jumătate de normă pentru Irish Mike. Se bucură că are șansa să învețe la locul de muncă și își perfecționează pe zi ce trece măiestria de sudor.

Ca proiecte de viitor, Erik spune că i-ar plăcea să construiască de toate. ”Mi-aș dori să pot face orice îmi doresc: submarine, nave spațiale. Visul meu e ca într-o bună zi să mă mut într-o locu­ință subterană dotată cu tehnologii complete de autosusținere“, mărturisește el.   

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă