11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalRusia respinge interesul unei organizaţii de monitorizare a testelor nucleare

Rusia respinge interesul unei organizaţii de monitorizare a testelor nucleare

CTBTO (Comprehensive Nuclear-Test-Ban Treaty Organization, cu sediul la Viena) declarase luni că două situri ruseşti de monitorizare, cele mai apropiate de locul exploziei neelucidate, şi-au sistat prezenţa online la câteva zile după incident, iar alte două la scurt timp după aceea, alimentând astfel suspiciunile că Rusia a intervenit în funcţionarea lor.

Agenţia nucleară rusă Rosatom a recunoscut că explozia produsă în timpul testării unui motor de rachetă, lângă Marea Albă, s-a soldat cu moartea unor angajaţi.

Marţi, agenţia de presă Interfax, preluată de Reuters, l-a citat pe viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, care a afirmat că transmisia către CTBTO a datelor de la staţiile de măsurare a radiaţiilor din Rusia este voluntară, iar accidentul nu priveşte în niciun caz organizaţia.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Ultima oră
Pe aceeași temă