15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalRusia propune NATO un moratoriu privind rachetele interzise prin INF

Rusia propune NATO un moratoriu privind rachetele interzise prin INF

”Le-am transmis membrilor NATO această idee şi le-am propus să se alăture colectiv” moratoriului, a afirmat Lavrov în faţa studenţilor şi profesorilor Institutului de Stat pentru Relaţii Externe din Moscova. Lavrov a menţionat că, până în prezent, Rusia nu a primit niciun răspuns la propunerea sa.

Deşi NATO a dat asigurări că nu doreşte o nouă cursă a înarmării şi că nu va amplasa în Europa rachete nucleare interzise anterior prin tratatul INF, Moscova s-a arătat sceptică, fiind de părere că lansatoarele terestre ale sistemelor antirachetă pot fi utilizate pentru acest tip de arme.

La începutul lui august, tratatul INF – semnat de URSS şi SUA în 1987 – a încetat să mai existe.

În acest context, Lavrov a făcut referire la recentul test cu rachetă realizat de americani. ”Acţiunile SUA, care au testat deja o rachetă cu rază medie şi care era amplasată terestru, folosind o instalaţie care, după cum au susţinut mereu, era concepută doar pentru lansarea de rachete antirachetă, demonstrează că Washingtonul nu are intenţia să revină asupra acordului”, a explicat Lavrov.

Totodată, şeful diplomaţiei ruse s-a referit la propunerile SUA de a implica China într-un eventual nou acord de dezarmare şi a amintit declaraţiile autorităţilor de la Beijing, care susţin că arsenalele nucleare chineze nu sunt compatibile nici cu cele americane, nici cu cele ruse, şi că nu se vor alătura unei iniţiative de acest gen. ”Ni se cere să convingem China. Însă nu ne vom ocupa cu aşa ceva”, a adăugat el.

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă