14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalRusia: Parchetul solicită eliberarea actorului Pavel Ustinov

Rusia: Parchetul solicită eliberarea actorului Pavel Ustinov

“Parchetul nu contestă dovezile vinovăţiei lui Pavel Ustinov şi corectitudinea încadrării juridice a actelor sale, dar apreciază că decizia privind punerea sub acuzare trebuie să fie modificată ca urmare a nedreptăţii pedepsei ce i-a fost aplicată”, se arată într-un comunicat al instanţei, care menţionează o “severitate excesivă” a pedepsei.

Într-o cerere extrem de rară pentru Rusia, ţară în care Parchetul este recunoscut pentru intransigenţa sa, instanţa a comunicat solicitarea ca inculpatului “să îi fie impusă o pedeapsă care să excludă pedeapsa cu închisoarea”.

Tribunalul municipal din Moscova urmează să examineze vineri la prânz solicitarea Parchetului, conform informaţiilor furnizate de avocatul actorului.

Pavel Ustinov, în vârstă de 23 de ani, îşi susţine nevinovăţia şi dă asigurări că nici măcar nu a participat la manifestaţia neautorizată în cursul căreia a fost arestat, ci că îşi aştepta pur şi simplu un prieten în faţa unei staţii de metrou.

Unul din avocaţii săi, Dmitri Şeşkov, a pus pe seama “sprijinului şi indignării publicului” pasul înapoi făcut de Parchet. El a precizat totuşi că doreşte ca Ustinov, clientul său, să fie declarat nevinovat de toate învinuirile ce i-au fost aduse.

Condamnarea sa a provocat o campanie de susţinere de amploare în favoarea sa, care a adus împreună zeci de vedete de televiziune, artişti, cineaşti, profesori şi chiar preoţi.

Miercuri, peste o mie de persoane, printre care mai mulţi actori celebri, s-au succedat în cadrul uni pichet de protest, singura formă de a manifesta în Rusia care nu necesită autorizare prealabilă, pentru a-şi exprima solidaritatea cu Pavel Ustinov.

Susţinătorii săi se revoltă în special împotriva faptului că justiţia a refuzat să examineze o înregistrare video care dovedeşte, în opinia acestora, nevinovăţia tânărului actor.

Imaginile respective, difuzate de reţelele sociale şi de media, arată cum poliţiştii care acţionau pentru a înăbuşi revolta se aruncă asupra lui Pavel Ustinov în timp ce acesta stă cu telefonul mobil în mână, printre alţi trecători. Tânărul are un gest de retragere, după care este pus la pământ şi începe să fie lovit.

Cele mai citite

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă