13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalRevoltă a liderilor europeni și americani după detunarea avionului Ryanair la MInsk

Revoltă a liderilor europeni și americani după detunarea avionului Ryanair la MInsk

Pratasevich este un cunoscut opozant al regimului Lukaşenko, fapt care l-a pus pe lista autorităţilor belaruse cu „persoane implicate în activităţi teroriste”. Jurnalistul a interacţionat în trecut cu platforma de media Nexta, implicată în contestarea realegerii lui Lukanşenko din 2020.

„Comportamentul scandalos şi ilegal al regimului din Belarus va avea consecinţie. Cei responsabili de deturnarea avionului trebuie sancţionaţi. Jurnalistul Roman Pratasevich trebuie imediat eliberat”, scria pe Twitter preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Printre măsurile pe care liderii UE le-ar putea lua împotriva Belarus se numără sancţiunile îndreptate împotriva unor anumiţi indivizi şi instituţii, suspendarea zborurilor către Belarus, dar şi suspendarea tuturor tipurilor de transport dintre Belarus şi UE. Aceste măsuri ar putea intra în vigoare începând de luna viitoare.

„Statele Unite condamnă deturnarea zborului şi arestarea jurnalistului Roman Pratasevich”, a declarat secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă