2.4 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăInternaționalRepublica Moldova intră în UE dar rămâne neutră, explică Maia Sandu

Republica Moldova intră în UE dar rămâne neutră, explică Maia Sandu

Chiar dacă Republica Moldova intră în UE, ea va rămâne o țară neutră din punct de vedere militar, a explicat Maia Sandu.

Șefa statului moldovean a precizat că, chiar dacă ea a semnat cererea de aderare a țării la UE, Republica Moldova își va menține neutralitatea, așa cum e înscrisă și în Constituție. Cu alte cuvinte, Republica Moldova nu cere să intre în NATO. Președinta Maia Sandu a făcut aceste precizări în seara zilei de luni, 7 martie, într-o emisiune a postului ProTv.

„În Constituția țării, așa cum a decis poporul, este scrisă neutralitatea”, a subliniat Maia Sandu.

Șefa statului a fost rugată să comenteze cererea PSRM (partid de opoziție) ca în Republica Moldova să se organizeze un referendum cu privire la oportunitatea aderării la UE. „Este timp pentru referendum”, a răspuns Maia Sandu.

Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE imediat după Ucraina. O cerere similară a trimis și Georgia. Comisia Europeană a precizat că ia în discuție aceste cereri, în următoarele zile. Oficialii de la Bruxelles nu au indicat însă un termen limită pentru aprobarea cererilor acestor trei țări.

Republica Moldova intră în UE dar nu și în NATO

Maia Sandu a făcut aceste declarații după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a fost într-o vizită de o zi la Chișinău. Blinken a precizat, cu acest prilej, că SUA respectă neutralitatea Republicii Moldova.

Secretarul de stat al SUA a avut un turneu prin mai multe țări din Europa. Cu excepția Republicii Moldova, care este stat neutru, celelalte țări vizitate de Blinken sunt membre NATO. Turneul a inclus Belgia, Polonia, Republica Moldova, Letonia, Lituania și Estonia. Departamentul de Stat al SUA a precizat că discuțiile din aceste țări au ca scop „consultări și coordonări cu aliații și partenerii”, în contextul agresiunii „neprovocate și nejustificate” a Rusiei asupra Ucrainei.

Urmărește România Liberă și pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Horoscop 14 decembrie 2024. Racii resimt îngrijorări financiare

Horoscop 14 decembrie 2024. Ziua aduce provocări emoționale și situații neașteptate pentru fiecare zodie. Este o zi în care răbdarea, calmul și încrederea vor...

Un nou studiu sugerează o posibilă legătură între consumul de alimente ultraprocesate și creșterea ratei de cancer de colon

Un nou studiu sugerează o posibilă legătură între consumul de alimente ultraprocesate și creșterea ratei de cancer de colon, în special la adulții tineri....

Top 5 cadouri Xiaomi pentru tine și cei dragi și o invitație la întâlnire cu tehnologia

De Crăciun, Xiaomi vine cu ideile perfecte de cadouri, pentru tine, pentru familia ta și pentru cei mai buni prieteni patrupezi care-ți sunt mereu...
Ultima oră
Pe aceeași temă