21.2 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăInternaționalProgramul teatrului In Culise în perioada 6-12 Septembrie

Programul teatrului In Culise în perioada 6-12 Septembrie

În perioada 6-12 Septembrie, teatrul În Culise a pregătit o serie de spectacole interesante.

Vineri, 6 Septembrie

Ora 20:00

STAND UP COMEDY cu TOMA, SERGIU şi ANDREI şi MECI ROMÂNIA – UNGARIA

Preţ bilet: 20 lei

Combinaţia dintre râs şi sport face bine! De aceea am creat un mix nemaiîntâlnit: ne uităm la meci împreună cu Toma, Sergiu şi Andrei, iar aceştia comentează şi fac show de comedie numai pentru tine. E 2în1, e unu-ntr-altul, e ca şi când ţi se îndeplinesc cele mai aprinse dorinţe în acelaşi timp!

TOMA – comediant încă din 2006, a publicat două volume de comic-uri şi mai multe mini-albume, a câştigat concursul de stand-up comedy King-Gong la Comedy Store in Londra dintre alţi 30 de participanţi şi consideră că ciocolata albă nu e ciocolată adevărată.

SERGIU – comediant din 2006, fost editor pentru Playboy şi acum pentru FHM, scenarist pentru Sector 7 (virale precum “Mă-ta are cratimă”, “Cărţi te fac neprost”, etc.) şi ramplasator de scutece pentru fi-su.

ANDREI – comediant de vreo doi ani (dar recuperează mai ceva ca Chelsea în faţa Stelei), co-autor a nenumărate parodii muzicale (“Minim cu usturoi”, “Mică rugăminte”, etc.) şi moldovean.

Sâmbătă, 7 Septembrie

Ora 21:00

STAND UP COMEDY cu Cristian Dumitru şi Cristi Priza

Preţ bilet 20 lei

”Tu cat poti sa razi?
In anii 1950 oamenii radeau in medie aproximativ 18 minute pe zi. Astazi rad aproximativ 4-5 minute pe zi. Trebuie sa schimbam asta. Cristian Dumitru te asteapta IN CULISE la un “one man show incendiar” cu poante din colectia vara-toamna 2013.
Sub sloganul “Rasul ii indispune pe prosti si le provoaca vertij complexatilor” Cristian nu se dezmite si promite o seara pe cinste pentru toti cei prezenti!
„ Fac stand-up comedy din 2003, deci de zece ani Am ceva experienţă şi am învăţat multe. Am strâns în toţi aceşti ani material suficient pentru glume de toate genurile, pentru toate gusturile şi pentru toate vârstele. Eu zic că spectacolul merită văzut. Cine vrea să se distreze şi să râdă în hohote este aşteptat În Culise.”, transmite Cristian Dumitru.”

Duminică, 8 Septembrie

Ora 20:00

COMMON LIVES – Avanpremieră

De Theo Herghelegiu

Cu: Maria Popovici, Paul Alexandru

Regia Cristian Bajora

Video: Alexandru Minculescu

Tehnic: Bogdan Ionescu

Durata: 1h

Bilet achitat în ziua spectacolului: 25 lei, Bilet achitat in avans: 17,5 lei

Elevi şi studenti: 10 lei

”Poţi spune uşor că universul n‑are nici un rost. Nimeni nu se va supăra. — Dar afirmă acelaşi lucru despre un individ oarecare; el va protesta şi va lua chiar măsuri spre a te sancţiona.

Aşa suntem cu toţii: ne scoatem din cauză cînd e vorba de un principiu general şi nu ne e ruşine să ne izolăm într‑o excepţie.” (Emil Cioran – Amurgul Gândurilor)

Vieţile oamenilor sunt atât de similare şi ei nici măcar nu-şi dau seama. Toţi se cred speciali, simt că există o sclipire undeva în interior şi la final îşi dau seama că totul, dar totul este în zadar. Bei în exces, mănânci mai mult decât ai nevoie, schimbi bărbaţii şi femeile din viaţa ta precum îţi schimbi zilnic tricoul, dansezi, te droghezi.. sau din contră, te abţii de la excese şi mănânci numai rădăcini, te culci înainte de ora 22 şi mereu cu aceeaşi persoană şi gata! ”Eşti special”. Dar la final.. nu te deosebeşti cu nimic de ceilalţi. Te naşti, te consumi, îmbătrâneşti şi faci riduri, la fel ca restul, pentru ca mai apoi să rămâi singur, exact cum te-ai născut.

O tragicomedie care reuşeşte să stârnească în tine dorinţa de a te cunoaşte mai bine şi de a găsi acel sens al vieţii de mult timp căutat. Vei râde, chiar dacă amar, şi te vei regăsi în neliniştile şi absurdul personajelor. Dar aşa e viaţa, absurdă. Şi banală.

Luni, 9 Septembrie

Ora 20:00

ÎNCĂ O ŞANSĂ – spectacol de teatru forum

Grupul de teatru PACT

Bilet achitat în ziua spectacolului: 25 lei, Bilet achitat in avans: 17,5 lei

Elevi şi studenti: 10 lei

Proiectul ”Încă o şansă” este bazat pe teatrul forum creat de August Boal. Din 2008 pana in prezent, proiectul s-a dezvoltat ajungand la o metoda proprie de teatru forum creata de Orlando Petriceanu.

Este un spectacol jucat de actori profesionisti, care invita publicul la comunicare.

Este un instrument social care creeaza in spectator dorinta de comunicare, de cunoastere a eu-lui propriu. Un spectacol care la final nu numai ca lasa spectatorii cu zambetul pe buze, dar le ofera acestora o noua perspectiva asupra anumitor aspecte ale vietii. Actorii vă transmit:

1. VINO CU MOTIVAŢIA CĂ TU POŢI SCHIMBA LUMEA
2. VINO CU DORINŢA DE A JUCA PE SCENĂ ALĂTURI DE ACTORI PROFESIONIŞTI şi îţi garantez că nu va fi nicio diferenţă. Ba… s-ar putea să ai câştig de cauză.
3. VINO ŞI ÎŢI GARANTĂM SUPER DISTRACŢIE – comunici, te implici, simţi. Toate simţurile tale vor fi gâdilate la acest spectacol.

Marţi, 10 Septembrie

Ora 20:00

STAND UP COMEDY cu TOMA, SERGIU şi ANDREI

Preţ bilet: 20 lei

TOMA – comediant încă din 2006, a publicat două volume de comic-uri şi mai multe mini-albume, a câştigat concursul de stand-up comedy King-Gong la Comedy Store in Londra dintre alţi 30 de participanţi şi consideră că ciocolata albă nu e ciocolată adevărată.

SERGIU – comediant din 2006, fost editor pentru Playboy şi acum pentru FHM, scenarist pentru Sector 7 (virale precum “Mă-ta are cratimă”, “Cărţi te fac neprost”, etc.) şi ramplasator de scutece pentru fi-su.

ANDREI – comediant de vreo doi ani (dar recuperează mai ceva ca Chelsea în faţa Stelei), co-autor a nenumărate parodii muzicale (“Minim cu usturoi”, “Mică rugăminte”, etc.) şi moldovean.

Miercuri, 11 Septembrie

Ora 20:00

VÂNZĂTORII AMBULANŢI

De Murray Schisgal

Cu: Ramona Cutină, Orlando Petriceanu, Pavel Bârsan

Regia Theo Herghelegiu

Durata: 1h15

Bilet achitat în ziua spectacolului: 25 lei, Bilet achitat in avans: 17,5 lei

Elevi şi studenti: 10 lei

Cel mai nou spectacol de teatru independent al grupului de teatru PACT, ”Vânzătorii ambulanţi” – de Murray Schisgal, este poate printre cele mai vechi proiecte. Ideea regizorală este asigurată de Theo Herghelegiu, o regie pasageră la clasa business, după cum spun actorii Ramona Cutină, Orlando Petriceanu şi Pavel Barsan

Spectacolul poate fi descris ca:
– o poveste de o zi ce poate guverna o viaţă,
– o poveste despre încredere, putere, autosugestie,
– o poveste comică despre o dramă.

Un vânzător de banane ucrainean, homeless, întâlneşte un compatriot pe tărâmul tuturor posibilităţilor. Compatriotul este nou venit şi dornic să înceapă o viaţă nouă. Din acest moment începe povestea… Vă aşteptăm să râdeţi şi să meditaţi la o comedie inteligentă, scrisă de Murray Schsigal, care in 1985 lua premiul oscar pentru Tootsie.

TREI PIESE SCURTE FĂRĂ SEX (tragicomedie 18+)

Texte: Rodrigo Garcia – Lucru; Theo Herghelegiu – O seară cu BG; Aldo Nicolaj – Actorul

Cu: Ionuţ Iftimiciuc, Alexandru Minculescu, Alex Vlad

Regia: Cristian Bajora

Durata: 2 h

Bilet achitat în ziua spectacolului: 25 lei, Bilet achitat in avans: 17,5 lei

Elevi şi studenti: 10 lei

Trei – pentru că e cu trei actori
Piese – pentru că sunt texte de teatru
Scrute – pentru că nu sunt lungi
Fără sex – pentru că nu sunt despre sex
(deşi e greu să vorbeşti sau să faci ceva timp de 2 ore fără să aminteşti despre asta)

O experienţă marca În Culise, un spectacol care foloseşte întreg spaţiul din
Ştefan Mihăileanu 53 – barul, sala de teatru, mansarda, un spectacol despre tine, despre noi, despre viaţă, despre nimicul din jurul nostru, despre lucrurile frumoase, despre lucruri urâte, despre actori, despre desene animate, despre McDonald’s şi hamburgeri, despre pistoale şi clovni.

Un spectacol greu de suportat pentru orice spectator chinuit de complexe şi preconcepţii, dar, aşa cum spune actorul Ionuţ Iftimiciuc – Teatrul nu e pentru toată lumea – cu atât mai puţin teatrul independent, teatrul care are misiunea de a transmite un mesaj – un strigăt.
O tragicomedie – pentru că vei râde (chiar dacă amar) Trei Piese Scurte Fără Sex este un spectacol complet care va aduce publicul spectator în stări şi gânduri unice – va problematiza şi va explica, va da răspunsuri şi va întreba – un produs cultural de certă valoare.
Interzis sub 18 ani – limbaj groaznic.

Joi, 12 Septembrie

Ora 20:00

IMAGINEAZĂ-ŢI CĂ EŞTI DUMNEZEU – comedie

După texte de Matei Vişniec
Cu: Ştefan Nistor, Florin Frăţilă. Maria Popovici, Alexandru Minculescu, Ioana Chelmuş, Ionuţ Iftimiciuc
R: Cristian Bajora
Durata: 1h30

Preţ bilet: 30 lei (preţ unic)

Primul spectacol produs şi montat în spiritul şi urmărind misiunea Teatrului În Culise, având în distribuţie actori tineri, foarte înzestraţi şi curajoşi, folosindu-se de imensul atu al textelor lui Matei Vişniec, Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu propune o altfel de experienţă pentru spectatori. Aceştia vor putea vedea un teatru sincer, fără prea multă scenotehnică, dar cu siguranţă şocant şi intrigant.
Spectacolul vorbeşte despre iubire, despre absurdul din vieţile noastre, despre fuga continuă spre ceva despre care de multe ori nu avem foarte multe informaţii, despre România, despre teatru, şi reuşeşte să atingă şi să lovească, făra să plictisească niciun moment, prejudecăţi şi idei periculos de amintit.

 

Cele mai citite

Canicula a leșinat din cauza Dianei Șoșoacă

Ilustrație: Marian Avramescu Valul de căldură ce a poposit deasupra Bătrânului continent și care i-a pus pe gânduri și pe specialiștii Administrației Naționale de...

Cine este Rareș Hopincă, învingătorul de la sectorul 2?

Sectoarele 2,3 și 4, partea de est a Bucureștiului, poetic denumite scutul de răsărit, vor fi conduse de Rareș Hopincă, Robert Negoiță și Daniel...

Aderarea totală a României și Bulgariei în Schengen, prioritate la nivel declarativ, dar absentă din planul Ungariei     

Ungaria, care preia președinția Consiliului UE la 1 iulie, a promis că va lucra pentru intrarea Bulgariei și României în Schengen, aceasta fiind una...
Ultima oră
Pe aceeași temă