15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalProgramul nuclear iranian este mai mult decât înfloritor

Programul nuclear iranian este mai mult decât înfloritor

Iranul are capabilitatea tehnică de a îmbogăţi uraniu la un nivel mai mare decât putea înainte de semnarea unui acord internaţional, în 2015, privind programul nuclear iranian, a declarat la televiziunea de stat şeful Organizaţiei pentru energie atomică a Iranului, Ali Akbar Salehi, relatează luni agenţia Reuters.

Preşedintele american, Donald Trump, le-a dat semnatarilor europeni ai acordului un termen până la 12 mai pentru a ”remedia deficienţele teribile” ale acordului, în caz contrar el va refuza să prelungească ridicarea sancţiunilor americane împotriva Iranului.

Salehi l-a avertizat pe Trump împotriva adoptării unui astfel de demers: ”Din punct de vedere tehnic, suntem pe deplin pregătiţi să îmbogăţim uraniu la un nivel mai mare decât obişnuiam să producem înainte de obţinerea acordului. Sper ca Trump să înţeleagă şi să rămână în acord”.

Potrivit acordului semnat de Teheran şi şase mari puteri ale lumii (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania), document ce a dus la ridicarea majorităţii sancţiunilor internaţionale în 2016, nivelul de îmbogăţire a uraniului de către Iran trebuie să rămână în jur de 3,6 %.

Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă