11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalPrimul mare festival rock al anului

Primul mare festival rock al anului

Cea de-a cincea ediție a Metalhead Meeting va avea loc de mâine până duminică, la Arenele Romane din București, în aer liber. Nu mai puțin de 25 de trupe străine și 10 românești vor urca pe scena bucureșteană, toate genurile de rock urmând a fi ascultate de fanii care și-au anunțat prezența în număr mare.

Metalhead Meeting 2016, unul dintre cele mai aștep-tate festivaluri rock ale anului, îi are în lineup, ca headlineri, pe metaliștii elvețieni de la Eluveitie, thrasherii germani de la Kreator, trupa britanică de power metal Dragon Force, trupa olandeză de symphonic metal Delain, pe maltezii de la Beheaded, bulgarii de la Last Hope și pe grecii de la Rotting Christ. Deși în fiecare din cele trei zile concertele vor începe după-amiaza devreme, trupele cap de afiș vor urca pe scenă după ora 19.00, ultimul headliner urmând a-și va încheia show-ul la miezul nopții.

Primele două zile de festival au fost rezervate cu precădere invitaților din străinătate, singura trupă autohtonă care va urca pe scenă în aceste zile fiind Akral Necrosis (sâmbătă). Duminică va fi însă ziua formațiilor de top autohtone, unica trupă din afară fiind Beheaded, din Malta.

Dacă majoritatea trupelor prezente la Metalhead Meeting au mai concertat la noi, englezii de la DragonForce vor urca în premieră pe o scenă din România. Britanicii vin la București cu un setlist de peste 90 de minute care va trece prin toată cariera de peste 15 ani a trupei.

Printre cei mai nerăbdători să revină în România s-au declarat „greii“ de la Kreator, care au mai concertat atât în București, cât și în țară. În ultimul lor trailer de prezentare a festivalurilor la care participă în acest an nu au uitat să menționeze că periplul începe de la București.

„Păstrăm tradiția de a aduce la București, la începutul verii, trupe iubite de rockerii de la noi și ne bucură faptul că an de an formațiile care au mai concertat în România abia așteaptă reîntâlnirea cu publicul de la noi, iar cele care vin în premiră nu-și pot stăpâni nerăbdarea de a-i întâlni pe fanii lor de aici, despre care au auzit atâtea lucruri frumoase“, a spus Emil Ionescu, directorul festivalului. „Sperăm ca și această ediție aniversară să se ridice la nivelul așteptărilor publicului nostru bun cunoscător de muzică rock de calitate, mai ales că toate trupele au promis show-uri impresionante“.

Fiind o ediție aniversară a festivalului, pe lângă tricourile cu un design special, organizatorii au pregătit și pahare speciale de bere, inscripționate cu Metalhead Meeting, care vor putea fi luate în chip de suvenir.

Exploited a declinat prezența în ultimul moment

Punkerii scoțieni de la Exploited au anulat în ultimul moment prezența la festival din cauza unor probleme medicale cu care se confruntă solistul trupei. Terry Buchan se află momentan într-un spital din Las Vegas, unde așteaptă să fie operat, și trupa a decis să-și anuleze toate concertele din perioada imediat următoare. Este pentru a doua oară când Exploited ratează o întâlnire live cu rockerii din România.

Organizatorii Metalhead Meeting au anunțat că cei care doresc returnarea biletelor se vor putea adresa agenției de ticketing de unde le-au cumpărat, până vineri, 3 iunie, la ora 14.00, pentru a-și primi banii înapoi. Cererile înaintate după termenul anunțat nu vor mai fi luate în
considerare.

Azi, ultima zi de reducere la abonamente

Organizatorii au scos la vânzare abonamente pe trei zile la un preț special de 150 lei, la Acces General. De asemenea, se pot achiziționa bilete pentru o zi, care costă 100 de lei, cu un bilet pe o zi fiind permisă intrarea  în orice zi a festivalului, indiferent de program.

Până pe 3 iunie a.c., atât abonamentele, cât și biletele pentru o zi vor putea fi achiziționate la prețurile menționate mai sus, în format electronic pe www.iabilet.ro și în format fizic în rețelele iaBilet, Eventim, Myticket și Bilete.ro (locații fizice în toată țara: Muzica, Metrou Unirii 1, IQ BOX, Say Shops, Perfect Tour, Senia, terminalele ZebraPay, Diverta,  Vodafone, Orange, Germanos, Cărturești, Humanitas, Sala Palatului, oficiile Poștei Române, inMedio etc.).

După 3 iunie,  pe parcursul festivalului, abonamentele vor costa 170 de lei, iar biletele pentru o zi 120 de lei și vor putea fi achiziționate doar de la intrarea în incinta Arenelor Romane.

Accesul în perimetrul evenimentului va fi permis pe baza biletelor valide prezentate  la intrare, unde posesorilor de abonamente li se vor distribui brățări colorate. Acestea vor trebui păstrate la mână pe toată durata Metalhead Meeting, pierderea sau ruperea impunând achiziționarea unui alt abonament sau bilet.

Posesorii biletelor pentru o zi nu vor primi brățară.

Potrivit tradiției Metalhead Meeting, accesul copiilor sunt 7 ani va fi gratuit dacă sunt însoțiți de un adult posesor de bilet valid, iar accesul copiilor sub 12 ani va fi permis doar dacă aceștia vor fi însoțiți de unul dintre părinți.   

Program

VINERI

16.10 -16:35 – Lightness Moor (Italia)

16:50 – 17:15 – Fear of Domination (Finlanda)

17:30 – 17:55 – Melancholy (Rusia)

18:15 – 18:55 – Mantar (Germania)

19:25 – 20:25 – Delain (Olanda)

20:55 – 22:15 – Dragonforce (Marea Britanie)

22:45 – 00:05 – Kreator (Germania)

00:25 – 00:55 – Velian (Bulgaria)

01:10 – 01:35 – Infernal Tenebra (Croația)

01:50 – 02:15 – Winter’s Verge (Cipru)

02:30 – 02:55 – Tears of Martyr (Spania)

03:10 – 03:35 – Bleeding Utopia (Suedia)

SÂMBĂTĂ

15.30 -15.55 – Mechanical Good Creation (Italia)

16.10 -16:35 – Eufobia (Bulgaria)

16:50 – 17:15 – Akral Necrosis (România)

17:30 – 17:55 – Aevum (Italia)

18:15 – 18:55 – Last Hope (Bulgaria)

20:55 – 22:15 – Rotting Christ  (Grecia)

22:45 – 00:05 – Eluveitie (Elveția)

00:25 – 00:55 – Perihelion (Ungaria)

01:10 – 01:35 – Other Eyes Wise (Marea Britanie)

01:50 – 02:15 – Xaon  (Elveția)

02:30 – 02:55 – Spartan (Belgia)

03:10 – 03:35 – The Colony (Marea Britanie)

DUMINICĂ

16.20 -16:45 – Between Colors (România)

17:00 – 17:30 – Arthur (România)

17:45 – 18:15 – Dark Fusion (România)

18:30 – 19:00 – E-an-na (România)

19:15 – 19:45 – An Theos (România)

20:00 – 20:40 – Invader (România)

21:00 – 21:40 – Abigail  (România)

22:00 – 23:00 – Dirty Shit (România)

23:30 – 01:15 – Beheaded (Malta)

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă