20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalPreședintele Cehiei a ieșit de la Terapie Intensivă

Președintele Cehiei a ieșit de la Terapie Intensivă

Președintele Cehiei, Milos Zeman, a ieșit din secția de Terapie Intensivă, în care fusese internat în Praga. Acesta a stat acolo mai multe săptămâni, în timp ce țara se confruntă cu un blocaj politic.

Președintele Cehiei a fost transferat de la Terapie Intensivă

Reprezentanții spitalului au precizat că președintele Cehiei a fost transferat de la Terapie Intensivă la o secție de reabilitare. Cu foarte puțin timp înainte ca Zeman să iasă de la ATI senatorii cehi se gândeau să îl declare inapt pentru rămânerea în funcție.

„În opinia spitalului, dat fiind bolii mai vechi de care suferă preşedintele Zeman, prognosticul pe termen lung este extrem de incert şi astfel posibilitatea ca el să revină la lucru în următoarele săptămâni este evaluată ca improbabilă”, a spus preşedintele Senatului ceh.

Totodată, președintele Senatului a mai precizat că Parlamentul trebuie să ia în discuţie activarea clauzei constituţionale care delegă altor oficiali atribuţiile preşedintelui.

Presa internațională notează că șeful statului suferă de de probleme grave ale ficatului. Zeman a fost internat în spital pe 10 octombrie  la o zi după alegerile parlamentare. Timp de trei săptămâni a stat la ATI sub supravegherea medicilor.

Medicii au precizat că acum președintele Cehiei se simte mai bine și că acesta suferit din cauza problemelor de sănătate legate de „cunoscutele sale boli cronice”. Totodată, medicii au mai spus că Zeman a ajuns la Terapie Intensivă din cauza „consumului slab de fluide și nutrienți”.

După alegerile din 9 octombrie, țara a intrat într-un blocaj major. Premierul populist Babis a pierdut voturile alegătorilot. Președintele Cehiei are prerogativa constituțională de desemnare a premierului țării. Totuși, aflat în spital, Zeman nu a putut face acest lucru.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă