10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalPreședintele CE, fără mari speranțe la summitul pentru relansare post-pandemie

Președintele CE, fără mari speranțe la summitul pentru relansare post-pandemie

“Vom vedea dacă vom putea ajunge la un acord din prima încercare”, a declarat ea, pentru cotidianul Handelsblatt, adăugând că ar putea fi necesar un al doilea summit asupra programului de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro, pentru ca liderii UE să ajungă la un compromis în negocieri.

Liderii din Uniunea Europeană se vor reuni fizic într-un summit extraordinar la 17-18 iulie în încercarea de a ajunge la un acord asupra planului comun masiv de relansare a economiei europene.

Un summit virtual care a avut loc săptămâna trecută a evidenţiat divergenţele între liderii care îşi doresc totuşi o adoptare până la sfârşitul lunii iulie a acestui plan de relansare fără precedent, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Această propunere a Comisiei Europene este sprijinită prin bugetul pe termen lung al Uniunii Europene (2021-2027), în valoare de 1.100 de miliarde de euro.

Suma de 750 de miliarde de euro, un amestec de subvenţii (nerambursabile) şi de împrumuturi, ar fi pentru prima dată împrumutată în numele UE de pe pieţe, spărgând astfel tabuul datoriei comune.

Pentru a ajunge la un compromis, va trebui în special să fie depăşite reticenţele Olandei, Austriei, Suediei şi Danemarcei, extrem de rezervate în privinţa acestui plan de care vor beneficia în primul rând ţările din Sud, cele mai afectate de pandemie.

Cele 27 de state membre sunt divizate asupra parametrilor – suma globală, criteriile de atribuţie (în special rata şomajului), repartiţia între împrumuturi şi subvenţii -, iar un acord ar trebui să facă obiectul unor lungi negocieri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă