13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalPortugalia lovită de incendii devastatoare

Portugalia lovită de incendii devastatoare

Cele trei incendii s-au declanșat sâmbătă, iar autoritățile au anunțat că duminică au reușit să țină sub control două dintre acestea. Incendiile s-au răspândit rapid din cauza vântului puternic din regiune. Opt pompieri și 12 civili au fost răniți, iar Armata a decis mobilizarea soldaților pentru a ajuta la stingerea focului. Mai multe șosele importante au fost închise.

Poliția a declanșat o investigație în legătură cu aceste incendii, a anunțat Eduardo Cabrita, ministrul portughez de Interne. El a informat că autorităților locale li s-a părut suspect că cele trei incendii au izbucnit în aceeași perioadă și în zone apropiate. „Suntem pregătiți pentru o zi grea”, a declarat Belo Costa, un oficial din cadrul Protecției Civile. El a mai informat că nicio locuință nu este în pericol să fie afectată de incendii.

Președintele țării, Marcelo Rebelo de Sousa, a informat, prin intermediul unui comunicat de presă, că urmărește situația și și-a exprimat solidaritatea față de persoanele afectate. Șase regiuni din centrul și sudul Portugaliei sunt sub cod roșu de incendii. Incendiile de vegetație sunt o problemă frecventă în Portugalia deoarece țara este puternic împădurită, temperaturile ridicate din timpul verii duc la aprinderea copacilor, iar vânturile puternice care vin dinspre Oceanul Atlantic întețesc focul.

În 2017, 64 de persoane au decedat din cauza unui incendiu în Portugalia, acesta fiind cel mai grav astfel de incident din istoria modernă a țării.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă