Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Pfizer și BioNTech vor solicita aprobarea de urgență pentru vaccinul antivirus

Pfizer și partenerul său BioNTech au confirmat că vor solicita vineri autorizația de utilizare de urgență pentru vaccinul lor împotriva coronavirusului, devenind primii care o fac în SUA sau Europa.

Share

Eugen Cișmașu 0 comentarii

Actualizat: 20.11.2020 - 16:05

Vaccinul a fost dezvoltat cu o viteză uluitoare - la doar 10 luni de la codificarea genetică a noului coronavirus.
Anunțul a fost așteptat de câteva zile, după ce companiile au declarat că un studiu finalizat al produsului a arătat că este 95% eficient în protejarea oamenilor de infecții. Anunțul confirmă, de asemenea, ceea ce CEO-ul BioNTech a declarat joi, potrivit AFP.
„Depunerea documentațiilor în SUA reprezintă o piatră de hotar în încercarea noastră de a livra un vaccin COVID-19 în lume, iar acum avem o imagine mai completă atât a profilului, cât și a eficacității și siguranței vaccinului nostru, oferindu-ne încrederea în potențialul său“ a declarat CEO-ul Pfizer, Albert Bourla.

Vaccinul a fost evaluat de câteva săptămâni în Uniunea Europeană, Australia, Canada, Japonia și Regatul Unit și potrivit declarațiilor oficialilor farmaceutici,
"companiile vor fi gata să distribuie vaccinul în câteva ore după autorizare".

Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite nu a precizat cât timp va dura studierea datelor privind vaccinul, dar guvernul se așteaptă să dea undă verde acestuia în primele două săptămâni ale lunii decembrie.

Uniunea Europeană ar putea, de asemenea, să treacă rapid la vaccinul Pfizer-BioNTech, poate chiar în a doua jumătate a lunii decembrie, potrivit președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În procedură de avizare este, de asemenea, un alt vaccin dezvoltat tot de firmă de biotehnologie, Moderna, care spune că produsul său este, dîn egală măsură cu cel marca Pfizer, eficient în proproție de aproximativ95%.

Viteza cu care aceste vaccinuri au fost dezvoltate, pe măsură ce pandemia face ravagii în întreaga lume, nu are precedent. În ultimul deceniu, vaccinurile autorizate în SUA au durat în medie opt ani pentru a se dezvolta. Guvernul SUA spune că intenționează să vaccineze mai mult de 20 de milioane de oameni în decembrie și apoi alte 25-30 de milioane pe lună.

Totuși, chiar dacă ambele vaccinuri folosesc tehnologia ARNm (acid ribonucleic mesager) pentru a livra material genetic corpului, fapt care face ca celulele umane să creeze o proteină din virus, antrenând sistemul imunitar să fie gata să atace eventualul intrus SARS-CoV-2, Există diferențe importante între cele două vaccinuri.

Pfizer trebuie depozitat la -70 grade Celsius (- 94 grade Fahrenheit), în timp ce Moderna are nevoie doar de -20 grade Celsius (-4 Fahrenheit), mai aproape de ceea ce poate oferi un congelator obișnuit.

Pe de altă parte, dozele Pfizer-BioNTech sunt mult mai mici - 30 micrograme față de 100 micrograme ale Moderna-NIH - scăzând probabil costurile de producție per doză.

Citește totul despre:

#vaccin #modernă #pfizer

Comentarii