10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalPeste 100 de refugiaţi sirieni au ajuns în Italia

Peste 100 de refugiaţi sirieni au ajuns în Italia

Cei 113 bărbaţi, femei şi copii au sosit pe Aeroportul Fiumicino din Roma, venind din Liban, unde fuseseră plasaţi în tabere de refugiaţi.

“Trăiască Italia!”, au strigat circa 30 de copii din grup, în timp ce familiile de primire şi voluntarii îi întâmpinau pe nou-sosiţi.

“Aceşti copii nu au cunoscut decât războiul şi tabere de refugiaţi. Dar acum vor avea un viitor în Italia”, a declarat Marco Impagliazzo, preşedintele comunităţii catolice Sant’Egidio, care, împreună cu Federaţia bisericilor evanghelice din Italia (FCEI) şi Biserica evanghelică din Vaud (Elveţia), a organizat şi finanţat acest transfer.

Din 2016, organizatorii acestui gen de culoare umanitare au reuşit să aducă peste 3.000 de sirieni în Europa, în Italia, în Franţa, în Belgia şi în Andorra, dintre care 1.800 de sirieni doar în Italia.

Pentru nou-sosiţi, organizatorii furnizează locuinţe, asigură şcolarizarea copiilor, cursuri de studiere a limbii şi acces la serviciile sociale. În mai puţin de un an, cele mai multe familii au început deja să se integreze în societate, potrivit grupurilor religioase şi ONG-urilor

Războiul din Siria a făcut peste 370.000 de morţi şi a dus la strămutarea a milioane de persoane din 2011 până în prezent.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă