16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalPartide din Germania au cumpărat de la Deutsche Post date ale clienților,...

Partide din Germania au cumpărat de la Deutsche Post date ale clienților, în scop electoral

Potrivit anchetei realizate de Bild am Sonntag, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), condusă de cancelarul Angela Merkel, şi Partidul Liber-Democrat (FDP) au început să achiziţioneze din 2005 date electorale de la Deutsche Post Direkt GmbH, o filială a Deutsche Post. Înaintea campaniei electorale din 2017, cele două formaţiuni politice au plătit zeci de mii de euro pentru date electorale.

Potrivit publicaţiilor Bild, Frankfurter Allgemeine Zeitung şi Politico.eu, nu au fost transferate date personale specifice, ci date generale în funcţie de 100 de criterii, precum genul, nivelul educaţiei, obiceiuri de consum şi alte informaţii socio-demografice din anumite circumscripţii electorale.

Formaţiunile CDU şi FDP au confirmat cumpărarea datelor despre alegători, oferind însă asigurări că au fost respectate strict reglementările în vigoare. La rândul său, firma de servicii poştale Deutsche Post a argumentat că nu a încălcat legislaţia, subliniind că nu au fost vândute date personale.

Dezvăluirile au fost făcute în contextul scandalului asociat companiei de consultanţă Cambridge Analytica, acuzată că a colectat ilegal datele a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook pentru a le folosi în scop electoral în scrutinul prezidenţial din Statele Unite şi în referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă