31.6 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăInternaționalParlamentul britanic a votat data Brexitului: 31 ianuarie 2020

Parlamentul britanic a votat data Brexitului: 31 ianuarie 2020

Acordul a fost votat cu 358 de voturi pentru şi 234 împotrivă, rezultat ce confirmă majoritatea confortabilă de care se bucură Boris Johnson în urma alegerilor din 12 decembrie, câştigate detaşat de Partidul Conservator.

”A sosit momentul să lăsăm în urmă vechile etichete de ‘leave’ şi ‘remain’ (taberele pro şi anti-Brexit n.red), acum trebuie să acţionăm împreună ca o naţiune revigorată”, a spus Johnson în planul Camerei Comunelor înaintea votului. ”Este momentul să ne unim şi să scriem un nou şi important capitol în istoria noastră naţională, să încheiem un nou parteneriat cu prietenii noştri europeni, să fim demni în lume”, a adăugat el.

Ratificarea finală a acordul privind Brexitul, care mai trebuie votat şi de Parlamentul European, este programată în Camera Comunelor pentru începutul lunii ianuarie, ultimul vot fiind prevăzut pentru 9 ianuarie.

Actul normativ votat vineri, denumit Legea privind Acordul de Retragere din UE (Withdrawal Agreement Bill), a fost revizuit de premierul Johnson după câştigarea alegerilor. El a stabilit astfel că prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit dincolo de data de 31 decembrie 2020 este ilegală. A fost de asemenea eliminată posibilitatea ca parlamentul să se pronunţe asupra abordării negocierilor privind viitoarea relaţie cu UE, modificare criticată de opoziţie, liderul laburist Jeremy Corbyn afirmând că există un risc tot mai mare ca anul viitor să avem un ”no-deal”, respectiv o rupere totală a legăturilor Regatului Unit cu UE.

Conform termenului stabilit de Johnson, guvernul său trebuie să încheie cu UE un acord comercial până la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit, aşadar nu mai târziu de decembrie 2020, obiectiv considerat la Bruxelles ca fiind greu de realizat.

Cele mai citite

România intră din nou sub presiunea caniculei: temperaturi de până la 37 de grade și nopți tropicale în sudul țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări Cod galben de caniculă și disconfort termic, valabile până marți dimineața în mai multe regiuni, inclusiv...

Controverse înaintea Adunării Generale a ONU: primarul New Yorkului analizează dacă îl poate aresta pe Netanyahu

Declarațiile au provocat o reacție dură din partea reprezentantului Israelului la Națiunile UnitePrimarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că examinează, împreună cu...

Facebook întâmpină probleme tehnice. Platforma, indisponibilă pentru o parte dintre utilizatori

Facebook a întâmpinat probleme tehnice duminică dimineață, iar mai mulți utilizatori nu au reușit să acceseze platforma.Defecțiunea afectează versiunea pentru desktop a rețelei sociale...
Ultima oră
Pe aceeași temă