14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalPapa Francisc denunţă abuzurile comise asupra pacienţilor diagnosticaţi cu Alzheimer

Papa Francisc denunţă abuzurile comise asupra pacienţilor diagnosticaţi cu Alzheimer

Aceşti bolnavi “sunt adeseori victime ale violenţei, ale maltratării şi ale unor abuzuri care aduc atingeri demnităţii lor”, a declarat suveranul pontif în timpul audienţei sale publice de la Vatican, într-un mesaj rostit cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva maladiei Alzheimer, celebrată pe 21 septembrie, potrivit Agerpres.

“Să ne rugăm pentru convertirea inimilor, pentru persoanele atinse de maladia Alzheimer, pentru familiile lor şi pentru cei care se ocupă de aceşti bolnavi cu multă iubire”, a precizat liderul de la Vatican.

Conform World Alzheimer Report din 2018, o persoană din lume dezvoltă un tip de demenţă la fiecare trei secunde.

Numărul persoanelor atinse de demenţă pe plan mondial a fost estimat la 50 de milioane pentru anul 2017, un număr care se va dubla la aproape fiecare 20 de ani, urmând să ajungă la 131,5 milioane în 2050, potrivit acestui raport.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), această cifră ar fi încă şi mai mare, de 152 de milioane de persoane în 2050. În mai, OMS a publicat primele sale linii directoare ce vizează reducerea riscului de Alzheimer, insistând în special pe alimentaţia sănătoasă, practicarea cu regularitate a unor activităţi fizice şi interdicţia de a fuma.

Între 5% şi 8% dintre persoanele trecute de vârsta de 60 de ani sunt diagnosticate cu maladia Alzheimer şi cu alte forme de demenţă.

Tot miercuri, papa Francisc s-a rugat pentru persoanele atinse de cancer, “pentru ca şi ele să fie tot mai mult susţinute, atât în acţiunile de prevenţie, cât şi în tratamentele administrate împotriva acestei maladii”.

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă