16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalO trupă rock cere drepturi de autor Pentagonului

O trupă rock cere drepturi de autor Pentagonului

Grupul canadian de muzică rock Skinny Puppy i-a cerut Pentagonului 666.000 de dolari pentru drepturi de difuzare a muzicii sale, după ce unul dintre fanii săi, fost gardian la Guantanamo, a afirmat că a folosit melodiile sale pentru a tortura deţinuţii, relatează Mediafax.

“Le vom trimite o factură, dat fiind faptul că au folosit muzica noastră fără ca noi să ştim, ca armă împotriva unor persoane”, a declarat Kevin “Ogre” Ogilvie, membru fondator al acestui grup rock pentru postul de televiziune CTV.

Mai multe trupe REM, Rage Against the Machine sau Metallica au denunţat, înaintea Skinny Puppy, utilizarea muzicii lor, difuzate cu orele şi la un volum dat la maxim, în celulele deţinuţilor de la Guantanamo, în enclava americană din Cuba.

Metallica a cerut Pentagonului în urmă cu un an să nu mai difuzeze piesele lor.

Skinny Puppy cere despăgubiri Pentagonului pentru că a “descărcat ilegal şi a folosit muzica sa pentru a tortura oamenii”, a explicat în urmă cu câteva zile Kevin Ogilvie, într-o înregistrare video pentru Huffington Post.

Potrivit cântăreţului, muzica formaţiei a fost folosită “de cel puţin patru ori”.

Pentagonul a afirmat, la rândul său, că nu a primit nicio factură din partea formaţiei.

“Ne întrebăm cum poate, în mod rezonabil, să fie întocmită o astfel de factură şi cum poate să fie trimisă, când ea se sprijină pe o plângere nefondată a unui anume fan anonim sau generată în urma unui zvon”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Todd Breasseale.

El a sugerat că acest lucru ar putea fi un şiretlic al Skinny Puppy pentru a-şi face publicitate gratuită.

Colonelul Todd Breasseale a amintit că folosirea privării de somn şi manipularea senzorială nu sunt autorizate în armată şi interzise prin lege.

Cele mai citite

VIDEO. Lewis Hamilton o bagă în sperieți pe Kendall Jenner. “Te urăsc la propriu!”

Fotomodelul Kendall Jenner a trecut prin momente de panică. Lewis Hamilton a avut-o drept copilot pe celebrul fotomodel în momentul în care a condus...

Crește numărul cazurilor de tuse convulsivă. Sugarii, cei mai expuși

În cursul anului 2023 și până în aprilie 2024, țările UE/SEE au raportat aproape 60.000 de cazuri de tuse convulsivă, o creștere de 10...

Rusia oferă la export avionul Su-35, drept rival pentru modelul american F-35. Țările NATO, inclusiv România, cumpără F-35

Exact în momentul în care țările NATO cresc cererile de a cumpăra avioane de luptă F-35, produse de SUA, Rusia anunță că își menține...
Ultima oră
Pe aceeași temă