24.5 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăInternaționalO copie la indigo

O copie la indigo

O comedie neagră şi la propriu, şi la figurat, ameri­cănească, un remake după filmul britanic al lui Frank Oz, care în original avea absolut acelaşi titlu. Genericul începe tot cu o animaţie, cu un sicriu care pare să-şi găsească greu liniştea. Toată istoria pare o copie trasă la indigo, cu un tată de familie care moare şi ies la iveală tot felul de secrete. Familia se reuneşte, sunt ceva comentarii la cum ar vrea fiecare să sfârşească, fie cu o petrecere, fie cu un dezastru economic, ca să aibă parte de mai multe lacrimi. Nu lipseşte nici mirajul pentru călătoria cu avionul la first class, chiar când eşti în pragul falimentului, nici bocitoarele de profesie şi nici indiferenţa.

Un pic seamănă şi cu celebrul serial HBO „Sub pământ SRL”, iar piticul şantajist e singurul actor prezent în ambele variante, pentru că, probabil, ar fi fost destul de greu de înlocuit. Prin urmare, e ca un fel de piesă de teatru, jucată cu o altă distribuţie, în care doar unul este unic. Dezastrul zăpăcelilor porneşte, însă, de la un flacon, aparent de calmante, în care sunt de fapt droguri, pe care cei care le iau fără a avea habar că o fac, le experimentează în modul cel mai ciudat şi mai hilar. Mai apare şi un al doilea cadavru de care e mai greu să scapi, dacă nu eşti cu adevărat ingenios. Dar mai mult nu vă spun.

ÎNMORMÂNTARE CU PERIPEŢII
SUA, 2010, 1h 32min.
DEATH AT A FUNERAL. Regia: Neil LaBute. Cu: Loreta Devine, Peter Dinklage, Danny Glover, Regina Hall, Martin Lawrence, James Marsden, Tracey Morgan, Chris Rock, Zoe Saldana, Columbus Short, Luke Wilson. Distribuit de PRO VIDEO.
Preţ: 49,90 lei.

 

Cele mai citite

Numărul milionarilor din România aproape s-a dublat în cinci ani. Cine se află în topul mondial

România a înregistrat una dintre cele mai accelerate creșteri ale numărului de persoane cu averi de peste 30 de milioane de dolari, potrivit raportului...

Numărul milionarilor din România aproape s-a dublat în cinci ani. Cine se află în topul mondial

România a înregistrat una dintre cele mai accelerate creșteri ale numărului de persoane cu averi de peste 30 de milioane de dolari, potrivit raportului...

CNAIR: Restricțiile de circulație pe Valea Oltului se prelungesc până la finalul lunii august

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat prelungirea restricțiilor de circulație pe Valea Oltului, pe DN7, în perioada 1–31 august 2026.Măsura...
Ultima oră
Pe aceeași temă