Acestea, în timp ce la Bruxelles se desfăşoară Consiliul European la care premierul britanic Theresa May încearcă să obţină din partea europenilor asigurări care să o ajute să-şi convingă proprii parlamentari să accepte acordul convenit privind Brexitul.
”Urare de Crăciun cu Brexit: Hotărâţi-vă odată ce doriţi şi Moşul o să vă aducă !”, a scris pe reţeaua de socializare Dalia Grybauskaite, cunoscută pentru mesajele sale tranşante.
După ce luna trecută au convenit cu guvernul britanic un acord ce stabileşte condiţiile Brexitului şi o declaraţie privind cadrul viitoarei relaţii între UE şi Regatul Unit, liderii europeni sunt acum exasperaţi de eşecul premierului Theresa May de a obţine aprobarea legislativului de la Londra pentru cele convenite.
Şefa executivului britanic a retras luni acest acord de la votul din Camera Comunelor, fiind convinsă că el nu va putea fi aprobat în condiţiile în care prevederea privind ”plasa de siguranţă” (backstop) pentru Irlanda de Nord nu este acceptată de o majoritate a parlamentarilor britanici, întrucât ea riscă să menţină Regatul Unit pe termen nedefinit în uniunea vamală cu blocul comunitar.
Theresa May încearcă acum să găsească o soluţie în această privinţă cu liderii europeni, care însă în declaraţiile date până în prezent au respins orice renegociere a acordului.