5.4 C
Bucharest
Wednesday, 29 November 2023
HomeInternaționalMarea Britanie va deschide baze militare în Caraibe și Asia, după Brexit

Marea Britanie va deschide baze militare în Caraibe și Asia, după Brexit

Williamson, susţinător al unui Brexit dur, le-a cerut britanicilor să fie optimişti în legătură cu viitorul ţării lor odată ce Marea Britanie va părăsi UE, la 29 martie 2019.

”Acesta este marele nostru moment ca naţiune de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, când ne vom repoziţiona şi vom putea desfăşura rolul în lume aşa cum se aşteaptă din partea noastră să o facem”, a insistat el.

Williamson a susţinut că, decenii la rând, punctul de vedere naţional a fost trecut în plan secund de dezbaterea privind UE, şi ”acesta este momentul să devenim din nou un adevărat agent global”, în care forţele armate vor avea ”un rol foarte important”.

Marea Britanie deţine deja baze militare în Cipru, Gibraltar, Insulele Malvine şi în atolul Diego García din Oceanul Indian. Potrivit ziarului britanic, noile baze ar putea fi amplasate în Singapore sau Brunei, în Marea Chinei de Sud, sau în Montserrat sau Guayana, în Caraibe. 

Cele mai citite

Miliarde de euro pentru tehnologii care contribuie la obiectivul zero emisii nete

Comisia lansează miercuri, cererea de propuneri din 2023 a Fondului pentru inovare, cu un buget record de 4 miliarde EUR, pentru a sprijini implementarea tehnologiilor de...

Robert De Niro, acuzații grave: “Discursul meu a fost cenzurat!”

Robert De Niro susține că discursul său de la premiile Gotham a fost cenzurat. El avea pregătit un discurs anti-Trump. "Vreau doar să spun un...

Îngrijorări tot mai mari legate de Papa Francisc care nu mai merge la COP28 privind clima de la Dubai

Papa Francisc și-a anulat călătoria planificată la reuniunea COP28 privind clima de la Dubai din cauza efectelor gripei și a unei inflamații pulmonare, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă