-4.8 C
București
duminică, 18 ianuarie 2026
AcasăInternaționalMarea Britanie și Irlanda renunță la puterea din Irlanda de Nord

Marea Britanie și Irlanda renunță la puterea din Irlanda de Nord

Provincia condusă de britanici a rămas fără un executiv descentralizat de peste doi ani după ce naţionaliştii irlandezi Sinn Fein
s-au retras din guvernul în care împărţeau puterea cu Partidul Democratic Unionist (DUP) probritanic.

Dar împuşcarea mortală săptămâna trecută a jurnalistei Lyra McKee, în vârstă de 29 de ani, în timpul unor revolte ale militanţilor naţionalişti irlandezi la Londonderry (nordul Irlandei de Nord), a crescut presiunea asupra partidelor pentru restabilirea guvernului regional, punctul central al acordului de pace în Irlanda de Nord din 1998.

„Venind împreună cu alţi lideri politici la Catedrala St Anne pentru a aduce un omagiu lui Lyra McKee, am exprimat voinţa clară a oamenilor din aceste insule de a respinge violenţa şi sprijini pacea”, au declarat prim-ministrul britanic Theresa May şi premierul irlandez Leo Varadkar într-un comunicat comun.

Discuţiile vor implica toate principalele partide politice din Irlanda de Nord, precum şi cele două guverne, au precizat May şi Varadkar în acest comunicat.

Cei doi lideri au mai spus că vor avea ca obiectiv „restabilirea rapidă a funcţionării complete a instituţiilor democratice”, rezultată din Acordul din Vinerea Mare din 1998, sau Acordul de la Belfast.

„Vom revizui progresele înregistrate la sfârşitul lunii mai”, au adăugat ei.

Cele mai citite

Explozie într-un bloc din Buzău: acumularea de gaze a lăsat 83 de apartamente fără alimentare

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost rănit și a primit îngrijiri medicale, iar 25 de persoane au fost evacuate preventiv...

Avertisment al autorităților: gheața de pe lacuri este instabilă și extrem de periculoasă

Departamentul pentru Situații de Urgență atrage atenția că, deși gheața poate părea solidă, aceasta cedează ușor sub greutatea unei persoaneAutoritățile avertizează populația asupra riscurilor...

Val de frig prelungit: gerul se extinde la nivel național până joi

Minimele nocturne vor coborî frecvent până la -20 de gradeEpisodul de iarnă severă continuă, după ce meteorologii au decis prelungirea atenționărilor de ger până...
Ultima oră
Pe aceeași temă