17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalManowar, explozie heavy metal pe scena OST FEST

Manowar, explozie heavy metal pe scena OST FEST

Sâmbătă 16 iunie, MANOWAR a zguduit pentru a treia oară capitala, oferind un show excepţional, în faţa a peste 10.000 de fani entuziaşti. Revenirea, în formula Joey DeMaio (bas), Eric Adams (voce), Karl Logan (chitară) şi Donnie Hamzik (tobe) a fost de bun augur: cei prezenţi au apreciat concertul drept cel mai spectaculos din cele susţinute până acum, de trupă, în România.

Puţin după ora 21.00 regii metalului au pus stăpânire pe scenă, în acordurile zguduitoare ale piesei “Manowar,” cu care încep întotdeauna concertele trupei. Mulţimea a răpuns frenetic şi o mare de mâini s-a ridicat în aer, întruchipând celebrul “sign of the hammer”. 

Bucureştenii au avut parte de un setlist cu o structură interesantă: MANOWAR a cântat câte o piesă de pe fiecare din primele nouă albume ale sale, în ordinea corepunzătoare succesiunii cronologice a acestora. Pe lângă “Manowar”, de pe albumul de debut Battle Hymns (1982), am trecut prin discografia trupei, din 1983 până în 2002, ascultând: Gates of Valhalla (Into Glory Ride – 1983), Sign Of The Hammer, Fighting The World şi Kings of Metal, fiecare de pe  albumul cu acelaşi titlu, Metal Warriors (Triumph Of Steel – 1992), Brothers of Metal (Louder Than Hell – 1996) şi “Call To Arms”, de pe Warriors Of The World (2002).

În prima parte a concertului a fost inclus şi solo-ul lui Karl Logan, viguros şi plin de vituozitate, îmbogăţit ca capitolul spectacol de căderea pe spate a chitaristului.

Showul a inclus şi piesa „The Gods Made Heavy Metal”, momentul în care, în mod tradiţional, atenţia tuturor se îndreaptă asupra unui spectator, care vine pe scenă şi cântă la chitara lui Karl Logan. Vicenţiu a fost cel care a acceptat provocarea, iar două frumoase fane Manowar l-au încurajat pe parcursul melodiei cântate alături de regii metalului. La final, curajosul fan a luat acasă chitara.

Organizatorul festivalului, Sorin Săraru – managing partner Project Events a urcat în lumina reflectoarelor pentru a primi mulţumiri, la scenă deschisă, din partea lui Joey DeMaio.

Apoi showul a fost întregit de soloul basistului şi speechul rostit într-o română articulată corect. Joey DeMaio a evidenţiat faptul că celebrează „pe plaiurile mioritice”, alături de „urmaşii lui Decebal şi Traian”, lansarea albumului The Lord Of Steel, în format digital.

Discursul în limba ţării în care se află este modul în care basistul îşi arată preţuirea faţă de fanii din fiecare ţară în care concertează.

Tot în semn de mulţumire pentru „sprijinul neîncetat” al fanilor, Joey DeMaio a menţionat că, 5000 dintre cei prezenţi la show, pot primi gratis varianta digitală a noului album “The Lord Of Steel.” Basistul a reamintit astfel de promoţia anunţată de organizatori încă de la confirmarea concertului, valabilă pentru care au achiziţionat bilete pentru seara Manowar sau abonamente pentru întregul festival de pe www.biletoo.ro

„Warriors of The World”, un adevărat imn în rândul fanilor MANOWAR, a făcut din nou publicul să vibreze şi a creat starea necesară pentru headbangingul de final, derulat pe piesele “Thunder In The Sky” şi “The Power”.

Bisul a început cu o altă melodie simbol – “Hail And Kill” şi a continuat cu o surpriză de proporţii: aria „Nessum Dorma”, din opera Turandot, a lui Giacommo Pucinni, a răsunat în interpretarea absolut impresionantă a lui Eric Adams.

Concertul s-a încheiat cu “Black  Wind, Fire And Steel.” A urmat un ritual obişnuit, dar foarte gustat de fanii trupei: Joey DeMaio a rupt corzile de pe bas, iar patru fani norocoşi din primele rânduri au plecat acasă cu un suvenir primit chiar de la celebrul basist.

A fost un spectacol în toată puterea cuvântului, exact aşa cum promisese Joey DeMaio la conferinţa de presă în care concertul a fost anunţat. Am avut sunet clar şi zdrobitor de puternic şi peste două ore şi jumătate de metal viguros, în compania unei trupe pregătite pentru un nou asalt mondial, în neîncetată cruciadă pentru heavy metal.

Concertul de la Bucureşti a fost primul din turneul pe care MANOWAR îl întreprinde în acest an. Trupa mai are programate apariţii, în calitate de cap de afiş, la Gods of Metal – Italia (21 iunie), Getaway Rock – Suedia (6 iulie) şi Dortmunder Music Week – Germania (9 iulie).

Concertul MANOWAR s-a derulat în cadrul OST Fest – evenimentul rock al anului 2012. Pe scena principală de la Romexpo au mai urcat: Motley Crue, Dimmu Borgir, Overkill, Exodus, White Walls, Psycho God, Armies of Enlil (15 iunie), Europe, Trooper, HolyHell, Mistery, Desant (16 iunie), Motorhead, Megadeth, WASP, Lake Of Tears, Metrock şi Reborn (17 iunie).

Iar pe scena secundară, pe care „ostilităţile” muzicale au avut loc de la ora 23.00 până la răsăritul soarelui, au fost prezenţi: Infected Rain, Finsterforst, Warchant, Claymore, Thornafire (15 iunie), Steelborn, Gothic, Syn Ze Sase Try, Addiction, Incipient (16 iunie), Tiarra, Khors, Shifting Sands, Voodoo, Code Red (17 iunie).

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă