13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalMama suspectului în uciderea fostului premier japonez Abe este membră a Bisericii...

Mama suspectului în uciderea fostului premier japonez Abe este membră a Bisericii Unificării

Mama bărbatului arestat(suspectului) pentru uciderea fostului premier japonez Shinzo Abe era membră a Bisericii Unificării, a declarat luni (11 iulie) șeful bisericii din Japonia.

Tetsuya Yamagami, un șomer în vârstă de 41 de ani, a fost identificat de poliție drept suspectul care s-a apropiat de Abe și a deschis focul în timpul unui discurs de campanie vineri (8 iulie), un atac care a fost surprins video și a șocat o națiune unde violența armată este rară, potrivit Reuters.

Yamagami credea că Abe a promovat un grup religios căruia mama lui i-a făcut o „donație uriașă”, a spus agenția de presă Kyodo, citând surse din investigație. Yamagami a spus poliției că mama lui a dat faliment din cauza donației, au informat ziarul Yomiuri, dar și alte surse mass-media.

Mama suspectului care l-a ucis pe fostul premier japonez Shinzo Abe era membru și donatoare a Bisericii Unificării

Tomihiro Tanaka, președintele filialei japoneze a Federației Familiei pentru Pace și Unificare Mondială, cunoscută sub numele de Biserica Unificării, a declarat reporterilor la un briefing la Tokyo că mama lui Yamagami era membră a bisericii.

Tanaka a refuzat să comenteze donațiile ei, invocând ancheta poliției în curs. Nici Abe, nici bărbatul arestat pentru crimă nu erau membri ai bisericii, a spus Tanaka. De asemenea, Abe nu a fost vreun consilier al bisericii, a spus Tanaka, adăugând că biserica va coopera cu poliția la anchetă dacă i se va cere să facă acest lucru.

Întreaga Japonie l-a plâns pe fostul premier Shinzo Abe. Partidul de guvernământ în care se afla acesta a obținut o victorie în alegeri care îi oferă actualului premier Fumio Kishida șansa de a-și consolida puterea.

Cu steagurile la jumătate de catarg, Japonia l-a plâns pe Shinzo Abe, în timp ce partidul de guvernământ al țării pe care l-a dominat și-a asigurat o victorie în alegeri.

Persoane în doliu, inclusiv secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, s-au adunat într-un templu din Tokyo pentru un priveghi privat dedicat lui Abe, luni seara.

Cel mai longeviv prim-ministru postbelic al Japoniei a fost asasinat de un singur om înarmat în timp ce se afla în campanie electorală în orașul Nara, vineri (8 iulie).

Acest act rar de violență politică a șocat această națiune relativ lipsită de criminalitate, ceea ce a determinat autoritățile să-și pună întrebări cu privire la măsurile de securitate ale lui Abe.

Suspectul, identificat de poliție ca fiind Tetsuya Yamagami, un șomer în vârstă de 41 de ani, a declarat poliției că a crezut că Abe a promovat un grup religios căruia mama sa i-a făcut o „donație uriașă”, a declarat agenția de știri Kyodo, citând surse de investigație.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă