Sunt tineri și liberi în exprimare. Au modul lor în care văd lumea și își creează nișe prin care lumea îi poate percepe pe ei, în lumea lor. Cine sunt ei, OBIE, ERSP, KERO, YRLO & alții, nume de cod artistic, nume-mesaje, chipuri ascunse de gluga hanoracului.
Vernisaj cu vin și covrigi, ca o binecuvântare
Obie Platon a devenit vizibil, de când a trecut pe pânză. Deși se exprimă tot la dimensiuni grandioase, pentru că s-a obișnuit cu spațiile largi. Expozițiile lui sunt nonconformiste ca și arta stradală pe care o reprezintă acești tineri care și-au luat libertatea să se exprime după cum simt. Vernisajul „Dualitas”, cu lucrări realizate de Obie Platon, a fost organizat, în spațiul Avanpost, de firma Monolit Studio, înființată de Răzvan Leucea și Petru Popescu, prieteni și susținători ai libertății de expresie artistică. Violonista Adina Dura (Adn) a întâmpinat invitații cântând în nacela unei macarale, acest utilaj fiind uneori folosit de artiștii stradali consacrați pentru a îmbrăca pereții goi și triști ai orașelor. În fața intrării, ERSP își aranja spray-urile pentru o demonstrație. ERSP este un veteran al artei stradale, un graffer intrat în legendele urbane, fiind și cel mai vechi în domeniu. El a executat rapid lucrarea „Metroul Luna”. De altfel, metroul și stațiile sale constituie subiectul constant al lui ERSP. La vernisaj, a dansat coregraful de street dance Junior Manea, a cărui trupă, București – Underground Concept, are trei campioni europeni și doi vicecampioni la gimnastică aerobică. Un moment artistic „Pygmalion” a fost creat de actorul și coregraful Paul Cimpoieru și actrița Ana Pepine. Pierduți printre portretele duale ale personajelor contemporane zugrăvite de OBIE, urmăriți de privirea matriceală a unui Ianus uriaș, invitații se puteau opri pentru un cocktail, vin și covrigi, căci foamea de artă nu are nevoie decât de hrană spirituală, iar artiștii stradali nu sunt sofisticați. Covrigii și vinul erau pentru un fel de binecuvântare.
La 17 martie, OBIE a plecat la Shanghai, unde pregătește o expoziție cu lucrări pe pânză, dar și pe pereții orașului puși la dispoziție de primărie. După încheierea contractului, va pleca la New York și Huston, dar acele expoziții sunt în fază de proiect. „Temele din America vor fi despre capitalism, branding, fast-food și ce o să mă mai inspire pe acolo. Niciodată nu știu exact ce o să-mi spună locul respectiv”, spune OBIE.
Lumea-manifest a lui OBIE.
OBIE și ceilalți artiști stradali provin dintr-o lume secretă, clandestină, cu ierarhii bazate pe talent și „legendă”, cu pasiuni, cu teste inițiatice, cu recunoașteri și respingeri, o lume-manifest. Nu toți aspiranții pot deveni „Walls’ Hacker”. Îți trebuie nu numai chemare, dar și mesaj artistic personal, de obicei constant, o etichetă nevăzută, după care să poți fi recunoscut. OBIE, ERSP, KERO, YRLO și alții, sunt nume de cod artistic, nume-mesaje, chipuri ascunse de gluga hanoracului. Primarii din România îi urăsc, marii cunoscători de artă, snobi, îi numesc „marginalii” și chiar „vandalii”, părinții nu-i înțeleg adesea. În ciuda faptului că mulți funcționari la stat îi socotesc antisociali, ei sunt puternic ancorați în urban și iubesc imaginea orașelor mai mult decât o iubesc primăriile. Pentru că ei nu suportă zidurile hâde, cenușii, lipsite total de culoare, casele vechi, nelocuite, lăsate în paragină, care-și rânjesc ruinele pe străzile marilor orașe, spațiile vaste, fără comunicare, ale subsolurile, fie că sunt parcări, pasaje de trecere, stații de metrou.
Aceste „hăuri” în mijlocul urbanului, aceste pecingini citadine, ei încearcă să le vindece, să le transforme în imagini ce au un impact pozitiv asupra cetățenilor. Sunt tineri talentați, care studiază arta, sunt conectați cu mișcări ale artei stradale din alte țări, fac schimb de experiență, își construiesc un domeniu ce devine din ce în ce mai vizibil. Și mai legal. Cel puțin, în țările civilizate, în orașele care înțeleg mesajul acestor tineri artiști, se organizează festivaluri de artă stradală, în care legendele urbane apar în carne și oase și realizează opere de artă pe niște ziduri puse la dispoziția lor de primării, care-și rezolvă astfel problemele de „aspect urban”. În lumea civilizată!
