-4.7 C
București
luni, 19 ianuarie 2026
AcasăInternaționalLondra: Carnea de vită interzisă în campusul unei universităţi pentru protejarea climei

Londra: Carnea de vită interzisă în campusul unei universităţi pentru protejarea climei

Interdicţia comercializării produselor care conţin carne de vită va intra în vigoare în magazinele din campus în luna septembrie, a anunţat universitatea din capitala britanică într-un comunicat, deoarece creşterea bovinelor este considerată o ramură a zootehniei mare consumatoare de apă şi pentru care sunt realizate numeroase defrişări.

În vederea îndeplinirii obiectivului de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2025, se va aplica, de asemenea, o penalitate de 10 pence (aproximativ 10 eurocenţi) pe sticlele de plastic şi tacâmurile de unică folosinţă.

„Apelul mondial din ce în ce mai insistent ca organizaţiile să îşi ia în serios responsabilităţile pentru a stopa schimbările climatice este imposibil de ignorat”, a declarat noua directoare a Universităţii Goldsmiths, Frances Corner, care a preluat această funcţie în luna august.

„Personalul şi studenţii… sunt hotărâţi să contribuie la schimbarea radicală necesară pentru a reduce drastic amprenta noastră de carbon cât mai rapid posibil”, a adăugat ea.

Un raport al Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC, sau GIEC după denumirea în limba franceză), organism ştiinţific sub egida ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale datorită efectelor activităţii umane, publicat joi, a subliniat că schimbarea obiceiurilor de consum şi de producţie alimentară este una dintre pârghiile pentru a acţiona împotriva încălzirii globale. Raportul de 1.200 de pagini nu pledează, însă, pentru trecerea la dieta vegetariană sau vegană, aminteşte AFP. „Unele regimuri alimentare necesită mai mult sol şi apă şi produc mai multe emisii de gaze cu efect de seră decât altele”, a spus unul dintre copreşedinţii grupului de experţi, Jim Skea, prezentând o sinteză a raportului.

„Regimuri (alimentare) echilibrate bazate pe alimente vegetale, cum ar fi cele pe bază de cereale secundare (altele decât cele principale), leguminoasele, fructele şi legumele, fructele cu coajă lemnoasă (nucile) şi seminţele, precum şi alimentele de origine animală produse în sisteme rezistente, durabile, cu emisii reduse, oferă oportunităţi importante”, se arată în textul raportului.

IPCC „nu face o recomandare cu privire la regimurile alimentare”, a explicat Skea. „Ceea ce am subliniat, bazat pe dovezi ştiinţifice, este că unele regimuri alimentare au o amprentă de carbon mai mică”.

Uniunea Naţională a Fermierilor (National Farmers Union – NFU) din Marea Britanie a denunţat ”abordarea excesiv de simplistă” a Goldsmiths şi a încurajat organizaţiile private sau publice, inclusiv universităţile, să sprijine agricultura britanică şi să se aprovizioneze la nivel local. ”Problema principală este lipsa (…) distincţiei între carnea de vită britanică şi carnea de vită produsă în altă parte”, a declarat vicepreşedintele NFU, Stuart Roberts.

Alte universităţi britanice au adoptat deja iniţiative pentru reducerea consumului de carne, printre acestea numărându-se Universitatea Cambridge, notează AFP.

Cele mai citite

PSD și ministrul Justiției, reclamați la Bruxelles pentru intimidarea presei de investigație

Nouă organizații și alianțe civice au transmis o scrisoare deschisă Comisiei Europene, acuzând Partidul Social Democrat și ministrul Justiției din România de intimidarea jurnaliștilor...

Ionuț Radu, din nou în cap! Portarul român a oferit imaginea serii în Spania după victoria cu Rayo

Momentul viral al portarului de la Celta Vigo a devenit tradiție în vestiarul echipei galiciene.Ionuț Radu, portarul echipei Celta Vigo, a fost din nou...

Explozia averilor miliardarilor adâncește inegalitățile și slăbește democrația

Un grup restrâns format din cei mai bogați 12 miliardari ai lumii controlează mai mult capital decât jumătatea cea mai săracă a populației globale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă