19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalKabul: Explozie soldată cu cel puţin 12 morţi şi 31 de răniţi

Kabul: Explozie soldată cu cel puţin 12 morţi şi 31 de răniţi

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului afgan al Sănătăţii, Wahidullah Majroh, în atac au fost răniţi cel puţin 31 de oameni.

“Un kamikaze şi-a detonat vesta sa cu explozivi la intrare în minister… ucigând şi rănind mai mulţi angajaţi ai ministerului”, a adăugat la rândul său purtătorul de cuvânt al poliţiei afgane, Hashmat Stanikzai.

Cu puţin timp înainte de această declaraţie, un purtător de cuvânt al ministerului unde a avut loc atacul anunţa că explozia a avut loc în timp ce angajaţii plecau mai devreme acasă cu ocazia Ramadanului, ceea ce făcea probabilă existenţa de victime. “O explozie s-a produs la ieşirea din minister”, a declarat Daud Naimi, purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Reabilitare rurală şi Dezvoltare.

Oamenii plecau din clădire în jurul orei locale 13:00 (08:30 GMT), dat fiind orarul de muncă prilejuit de Ramadan, atunci când a avut loc explozia.

Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a declarat joia trecută că forţele afgane de securitate vor suspenda toate “manevrele ofensive” împotriva combatanţilor talibani, exceptându-i pe militanţii din gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), până în data de 20 iunie.

Mişcarea talibană a anunţat o încetare a focului pe o durată de numai trei zile, începând de sâmbătă, care să acopere celebrarea Eid, care marchează sfârşitul postului Ramadan.

În februarie, Ghani a mai propus un armistiţiu cu talibanii, însă militanţii acestei mişcări încă nu au răspuns la această ofertă. Ei şi-au anunţat ofensiva lor anuală la sfârşitul lui aprilie, iar numărul de atacuri împotriva forţelor afgane de securitate, centrelor de district şi capitalelor de provincie a crescut de atunci.

Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă